joi, 12 noiembrie 2015

Niciodata sa nu spui niciodata

Ultimele zile au fost destul de ciudate. O saptamana cu multe vesti negative din pacate. Din nou viata mi-a dat sansa sa vad cat e de usor sa judeci pe cineva si ca e foarte buna aceasta sintagma 'niciodata sa nu spui niciodata'.
E foarte usor sa spunem ca noi nu o sa facem asa, dar tu iti poti doar imagina cum este nu STII cum este. Si daca nu crezi...atunci ti se da sa vezi cum e si apoi sa vedem daca mai esti la fel de BUN sa nu accepti un compromis....sa vedem daca tu nu  iti incalci acel NICIODATA NU AM SA FAC ASA.
Am spus-o si ma repet, am judecat de FOARTE MULTE ORI pe cei din jur si am ajuns si eu oarecum in acea situatie si bineinteles ca asa am facut si eu cum au facut cei pe care cu ceva timp in urma ii judecam.
E mai usor sa daramam in loc sa construim. Avem nevoie de zile, saptamani, luni, ani pentru a construi si in cateva minute, chiar secunde daramam tot.
Imi doresc pe viitoar sa fiu mai cumpatata, si eu si cei din jur sa judecam mai putin si sa acceptam mai mult. Daca nu avem ceva bun de spus mai bine nu spunem nimic.

joi, 1 octombrie 2015

Aloe

Zilele trecute am gasit pe internet la arhiva celor de la formula-as o postare, o scrisoare a unei doamne ce marturisea ca ea pentru problemele cu stomacul a apelat la aloe, ca are o crescatorie cu aceasta planta in Italia si ca e foarte benefica. Am cautat numele doamnei pe facebook, am gasit pe cineva care intrunea oarecum conditiile, i-am trimis cerere de prietenie si in doua zile a si acceptat, imi spunea ca nu obisnuieste sa faca acest lucru, sa accepte persoane straine in lista, dar simtea ceva ciudat in legatura cu numele meu. Cred ca am mai pomenit si cu alta ocazie despre anumite persoane care apar in viata noastra fara sa avem o explicatie, cine acolo sus lucreaza. Am vorbit cu doamna si mi-a trimis prin posta si mie doua plante mature, mai vechi de trei ani, de cum termin cura cu oua de prepelita am sa incep sa iau aloe dimineata pe stomacul gol. Ea a zis sa mestec 2 cm de frunza, dar sincer nu ma trage inima sa o mestec, stiu din copilarie ca e amara, dar aceasta parca are si un miros destul de ciudat...am gasit scris pe internet ca unii o amesteca cu miere si lamaie cu un blender, dar persoana care mi-a trimis planta a zis sa nu folosesc metal caci oxideaza si isi pierde din proprietati, sa consum zilnic in stare proaspata. Acum oscilez intre ce sa fac, cum sa o iau sa o pot inghiti si sa imi fie de folos.

Ceapa, buna nu doar in mancare

Dupa o vara 'de foc', cu temperaturi ridicate chiar si in zona de munte(mteorologii spun ca a fost cea mai calduroasa vara din ultimii 150 ani), a venit frigul brusc. Eu cu imunitatea slabita, peste seara mi se infunda nasul, desi de mai bine de o luna iau cura cu oua de prepelita, plus vitamina c cu elberare treptata de 2 ori pe zi. In cateva zile dmineata si seara am apelat la un spray pentru a desfunda nasul...dar nu pot face prea des acest lucru, asa ca ieri dimineata pe la 6 cand sotul a plecat la munca i-am zis sa imi aduca o jumatate de ceapa. Am lasat ceapa pe noptiera de langa pat si cand m-am trezit nasul meu nu mai era infundat. Am tinut in camera pana spre seara ceapa, apoi am aruncat-o si am aerisit bine, ca sotul meu nu suporta mirosul de ceapa. Azi dimineata iar aveam nasul infundat asa ca am pus din nou o jumatate de ceapa pe noptiera.
Sincer citisem de acest truc de un an de zile, si o fosta colega imi spusese sa il incerc pentru ca la ea a dat roade cu copiii, dar eram sceptica...ma gandeam ce poate face un miros? Daca ar fi sa o mananci da...dar doar sa inspiri... In fine am riscat, am folosit si spre marea mea bucurie a dat roade. Oricum virusul de raceala nu trece cu medicamente, cel mul amelioram situatia, asa ca de ce sa nu incercam naturistele?

marți, 1 septembrie 2015

Inoge One G3

Multumesc celor de la RAA si lui Jonathan. Datorita lor astazi curierul a ajuns la mine cu coletul ce continea un concentrator portabil. Inogen One G3, cu geanta si o baterie de 16 celule, cu cablu atat pentru priza din casa cat si pentru bricheta masinii. De asemeni o cheie si 2 filtre erau incluse in colet. L-am pornit pentru cateva minute, timp in care am facut un minifilm cu ce era in colet, acum incarc pe youtube ce am filmat. Am citit instructiunile din manual(inclusiv o hartie pe care scria mare ca bateria trebuie incarcata complet inainte de prima utilizare), asa ca acum e in priza la incarcat.
Incet dar sigur am pregatit terenul de 'decolare'.

Frumos cadou pentru ziua mea de nastere ce va fi maine. MULTUMESC e putin dar e tot ce pot spune celor care m-au ajutat.

vineri, 21 august 2015

Tu nu esti tu

Am trecut de la carti la filme.
Am dat de un film ce mi-a placut. Primul gand cand a inceput filmul a fost 'sunt ralista sau masochista?'. Stiam doar ca e despre o femeie cu o boala degenerativa. Probabil am gandit asa pentru ca banuiam ca e un film ce ma va face sa plang, si asa de o saptamana mi sau innecat barcile.
De vineri dupa amiaza a inceput  sa ploua si sa racit bine atat afara cat si in casa, si cred ca de luni ma cam incearca raceala(asta in afar filmului, cu privire la starea mea de spirit). Si toata saptamana am avut tahicardie din nimic, chiar si stand pe pat. E greu, vreau sa fiu bine sa pot sa merg cat de cat. Oua de prepelita nu gasesc, iau fier si vitamina c cu eliberare treptata dar mare lucru nu simt. De multe ori peste zi sunt asa epuizata ca nici sa stau la tableta sau tv nu am putere. Sper sa imi revin totusi.

Despre film, e povestea unei tinere de 35 ani la aniversarea ei era bine, dar a simtit primele dificultati pe partea dreapta a apoi actiunea se petrece la un an jumatate departare, deja era destul de avansata, cat sa aibe nevoie de altcineva sa o imbrace sa o spele si sa o hraneasca. Nu sunt chiar atat de grav, dar abia trebuie sa implinesc 31 si de 2 ani nu ma pot spala singura, si nici nu ies din casa singura. E greu pentru mine sa fiu asa, dar banuiesc ca e foarte greu si pentru el, pentru sotul meu la cei 35 ani sa stea langa mine si sa ma aua mereu ca ma plang ca nu pot face....

duminică, 16 august 2015

Draga inima

V-ati gandit vreodata sa ii scrieti inimii.
Eu da, mai ales de cand cu melodia Addei. Deseori vorbesc cu organele mele, stomac, ficat, plamani, inima. In ultimul timp inimioara mea a fost tot mai 'suparata'.
Am tot zis ca e cald si cu muntii de jur imprejur, noi fiind ca intr-o vagauna sa lasa presiunea, nu aveai aer, te simteai ca la baie cand stai in cada si se fac condes de la apa calda.
De vineri sa racorit  afara, dimineata vineri era cald pana la amiaza sa schimbat deodata vremea si a tot plouat. Sa mai oprit apoi iar a plouat si tot asa de vineri pana azi luni.
Dat fiind ca afara ploua nu am mai iesit din casa, dar in loc sa ma simt mai bine ca sa racorit ma simteam mai rau, caci norii erau jos, si deci presiunea astmosferica si mai scazuta si umiditate. De cand eram mai bine cu plamanii(inainte sa am nevoie de oxigenoterapie )  imi precizasera medicii sa ma feresc de umiditate, frig si fum.
Astazi totusi fara sa fac efort fiind la baie mi sa facut rau, din cauza apei care era rece nu calduta(probabil) si a vantului care a inceput sa sufle. Atat de rau de am stat circa 5 minute tremurand si incercandu-ma senzatii de caldura excesiva. Am facut un efort sa vin in camera sa iau ceva de inima sa ma linistesc, am crescut oxigenul de la 2 la 3, si mi-am pus saturimetrul pe deget, 136 indica, eram surprinsa sa vad ca am o valoare asa mare, nu reuseam nici sa inghit saliva dar pastila, am facut totusi un efort ca sa ma pot calma. Am luat o pastila de xanax, apoi am stat in sezut in pat, sub patura ca eram cu totul inghetata. Abia dupa vreo 2 ore am reusit sa imi revin, m-am intins si am si dormit de la acea pastila. Acum ca m-am trezit am scazut oxigenul la 2,5 si sper sa nu mai am asemenea 'surprize' ca ma obosesc teribil. Desi am dormit ma simt de parca as fi nedormita de 24 ore.
Draga inima, te rog sa te linistesti, te rog sa nu mai bati asa repede si cu asa intensitate. Linisteste-te, o sa fie bine. Iti multumesc ca ai suportat tratamentul de doi ani ce stiu ca iti facea rau, si probabil in sange inca mai sunt urme de pastile, dar in curand se va curata sangele si va fi bine. Draga inima nu ma parasi

joi, 13 august 2015

Cura cu oua de prepelita

Am sa va descriu aici o cura simpla si de mare efect. Eu am incercat multe naturiste, dar aceasta e in topul preferintelor, toamna si primavra o urmez si ma simt minunat. Gasiti pe internet pe multe site-uri scris despre ea.
Eu urmez cura lunga de 240 oua, dar poate fi urmata si doar cu 120 oua (sora mea cea mica fiind sanatoasa o urmeaza pe aceasta injumatatita si se simte mai bine).
In prima zi se consuma 3 oua, a doua zi 4 oua, incepand cu a treia zi se consuma cate 5 oua zilnic, pana la finalul curei cand scadem din nou penultima zi 4 si ultima 3. Cura dureaza 50 zile(ca cu 240).
Ouale vse consuma dimineata pe stomacul gol, eu preferam sa le sparg intr-un pahar unde adaugam o lingurita, doua de miere de albina, apoi le zbateam bine si le dadeam pe gat. Timp de jumatate de ora nu mancam nimic, apoi ma comportam ca in oricare alta zi, cu mic dejun si pranz si cina. De pe la jumatatea curei incep sa ma simt mai energica, nu mai ametesc, pot sa merg mai mult, sa stau mai mult in picioare, apoi raceala ma prinde mai greu (pentru mine care am luat ani de zile antibiotice am o imunitate destul de sproasta), inclusiv la fata aratam mai bine (tin minte ca in Italia cand ma vazut dr. Pneumolog ma intrebat care e secretul de sunt asa rosie in obraji si am un tonus mai bun, a ramas surprins sa auda ca ouale de prepelita sunt 'vinovate').
La un calcul cura costa cam 100 lei, depinde cu cat gasesti in supermarket sau la piata ouale de prepelita. Nu sunt chiar asa gretoase cum par(sa le consumi cruzi), am incercat si lucruri mai dezgustatoare. Apoi daca ne gandim ca ne aduc multe beneficii si nu strica (asa cum fac pastilele, repara ceva dar strica altceva), cred ca se merita sa inchizii ochii si sa dai pe gat oua cruzi.

luni, 10 august 2015

Aleph

Un nou roman citit saptamana trecuta. Am revenit la Paulo Coelho, caci este un scriitor care mie imi place foarte mult. Am citit de anul trecut cand l-am descoperit Alchimistul, Veronica trebuie sa moara, La raul piedra am sezut si am plans si 11 minute. Acum cautam sa vad daca nu mai are si alte carti scrise,am dat de Invingatorul este intotdeauna singur dar nu parea prea interesant asa ca l-am lasat in asteptare si am citit Aleph.
Imi place mult si aceasta carte, are ca personaj principal pe autor, povesteste despre o calatorie cu transsiberianul. A ajuns sa faca aceasta calatorie caci i se parea ca pe plan spiritual este blocat. Intuitia nu la inselat si in calatorie (ca in altele ce le-a parcurs) se intalneste cu o tanara pe care a cunoscut-o intr-o alta viata. Tanara sustine ca este indragostita de el,dar desi intre ei este o chimie Paulo ramane fidel sotiei sale.
Asa cummentioneaza la un moment dat asemeni personajului principal din Alchimistul, el avea nevoie sa faca aceasta calatorie ca sa isi dea seama ca tot ce are nevoie e acasa la el, ca nu ii lipseste nimic, dar prin aceasta calatorie ajunge sa se cunoasca si sa aprecieze mai mult ceea ce are.

miercuri, 5 august 2015

Calugarul care si-a vandut ferarri-ul

Am inceput sa citesc carti de dezvoltare personala. Poate parea oarecum ciudat, dar de anul trecut fara sa mi se zica de aceasta sintagma de 'dezvoltare personala' un amic mi-a recomandat o carte de Paulo Coelho, mi-a placut asa ca am cautat si alte carti scrise de el. Apoi am tot intaljit aceasta sintagma tot mai des in ultimul timp si am zis sa incerc, in fond tot e cald afara si stand in casa la umbra altceva nu am de facut, la tv nu gasesc nimic interesant asa ca mai bine citesc.

Am sa sintetizez in cateva randuri despre fiecare carte ce mi-a placut, asa ca fapt divers...poate o sa fiti si voi curiosi sa o cititi.
In aceasta carte este vorba despre un avocat de renume care fiind in timpul unui proces lesina, la spital i se spune ca starea lui de sanatate e grava si fie renunta la meseria care o are fie va trai putin. Decide sa vanda tot ce avea, inclusiv un ferarri rosu cu care era tare mandru si cauta sa se descopere, pentru aceasta pleaca in Hymalaia. Dupa trei ani de absenta timp in care nu a comunicat cu nimeni se intoarce la unul dintre vechii colaboratori avocati (cel care e si personajul ce povesteste) si este de nerecunoscut. Se intalnesc in urmatoarea seara pentru a povesti despre experienta ce a trait-o in cei trei ani ar si depentru ca asa a promis maestrului yoghin ca va da mai departe ceea ce il invata.

Mi-a placut per total cartea si sunt de acord cu multe dintre acele tehnici, fara sa stiu le-am aplicat si eu si au dat roade. La multe am inca de lucrat, sa vedem daca o sa si reusesc sa ma tin de cuvant.
Din tot ce e scris in carte va spun o mini poveste, un baiat ce mereu era nemultumit de prezent si mereu vroia sa traiasca in viitor, intr-o zi pe cand dormea cineva la strigat, acea persoana ia inmanat un ghem din care trebuia sa traga de fir pentru a derula sa ajunga mai departe (sa sara peste anuminte clipe pe care le considera inutile, neplacute), baietelul e incantat de noua sa jucarie si tot deruleaza pana ajunge batran si singur, atunci isi da seama ca viata ia trecut prea repede si nu sa bucurat deloc de ea, cu mare regret adorme si reapare persoana din copilarie si ii indeplineste dorinta de a o lua de la capat si astfel traieste bucuros fiecare clipa. Autorul mentioneaza ca in viata reala nu se intampla asa ceva, nu avem drum de intoarcere sa retraim ceea ce am pierdut azi, asa ca cel mai bine e sa ne bucuram de prezent.

sâmbătă, 1 august 2015

Cred

Avem in Biblie rugaciunea Crezul,sau Simbolul credintei. Cred ca e o rugaciune foarte importanta.Important e sa credem. Ca sa se poata intampla ceva mai intai trebuie sa crezi. Crede in tine, crede in Dumnezeu, crede in bine, si sigur va fi bine
Suntem 'atacati' mereu cu stiri 'bomba' cu stiri negative, tot ce e rau se promoveaza intens, dar ce e pozitiv abia gasim scris cateva randuri pe undeva pe net. Astfel suntem 'educati' sa ne pierdem increderea, sa fim mai negativisti, sa vedem doar partea goala a paharului, uitand sa vedem ceea ce avem, ceea ce e frumos, ce e bun.
Avem maini, avem picioare, auzim, vedem, simtim, ar trebui sa fim recunoscatori pentru aceste daruri primite de la Dumnezeu de cand ne-am nascut. Altii se nasc fara unele dintre aceste 'cadouri' si totusi ne uimesc cum se pot descurca si fara ele, deci noi ceilalti 'normali' suntem de fapt cei care ar trebui cu atat mai mult sa fim recunoscatori pentru tot ce avem, sa ne bucuram de soare si de ploaie, de floarea ce raspandeste miros minunat dar si de zapada ce imbraca iarna campul.
Cred ca daca suntem multumiti cu ceea ce avem suntem fericiti. Fericirea nu se cantareste, nu se masoara, dar nici nu sunt mai fericiti cei cu case imense sau cei cu conturi pline cu bani, fericirea sta in fiecare din noi.
Cred intr-o lume buna, si in forta binelui. Stiu ca totul se intoarce ca un bumerang, mai devreme sau mai tarziu ceea ce am semanat acea vom culege.

luni, 20 iulie 2015

Frica de energie electrica

Imi e frica la intoarccerea in tara, unde as avea ca unica varianta pentru oxigenoterapie concentratorul de oxigen, care functioneaza explusiv pe enrgie electrica, sa nu raman fara energie electrica.
Ieri vorbeam cu fratele meu ca dupa ce a plouat un pic la noi sa oprit furnizarea energiei electrice, ceilalti vecini care sunt pe o alta faza aveau ernergie, dar parintii mei nu au avut, sunt curioasa daca asta se remediaza problema si la cate ore dupa ce casa a ramas fara energie electrica. Eu care depind de oxigenoterapie 24/24 ar insemna sa mor, sau la fiecare intrerupere de energie electrica sa sun panicata salvare si sa sper ca in 20-30 minute ( cat presupun ca as rezista fara oxigen) ar ajunge la noi, altfel mor.
Cam inspaimantator, nu prea imi vine sa merg in tara, si totusi continui sa caut solutii, ma gandesc ca un generator nu ar fi tocmai cea mai buna idee, pentru ca nu poti tine o noapte intreaga acel zgomot sa deranjeze vecinii, si apoi nu stiu de cat carburant as avea nevoie pentru a functiona acel generator.
Sper totusi sa gasesc tuburi de oxigen care sa ma tina cateva zile, sa am o sursa alternativa sigura, si mai putin inspaimantatoare si zgomotoasa.
Daca cineva imi poate 'vinde un pont' as fi recunoscatoare.

miercuri, 15 iulie 2015

Nostalgie

Imi e dor de Romania, de locurile unde m-am nascut si unde am trait pana acum doi ani.
Imi e dor de familie, de tata si de surori si de fratele meu, de bunica ce ma crescut de cand aveam doar trei luni, de unchi si matusi, de verisori si alti cunoscuti.
Imi e dor de mine, cea din Romania, din vremurile bune, cand eram independenta si mergeam unde vroiam, fara sa depind de un insotitor, si mai presus fara sa depind atat de mult de vreme.

Oxigenoterapia ma transformat, nu ma recunosc, sunt un iepure caruia ii e frica de propria umbra, unde e leul de alta data? Unde e acea persoana neinfricata si luptatoare, optimista si pozitiva?

Am nevoie de ei pentru a vedea daca in prezenta lor pot fi din nou acea persoana.

Viata nu e despre bani, masini scumpe, case imense ci despre dragoste.

joi, 9 iulie 2015

Un capitol incheiat, un nou capitol incepe...

Le sunt datoare celor de la ASPTMR cu aceasta postare. In urma cu cateva luni vroiam sa ii ajut, ei mi-au zis ca ii pot ajuta postand povestea mea, dar am zis ca nu vreau sa scriu desprea ea pana nu termin acest capitol.
Astazi 09.07.2015 am terminat tratamentul pentru tbc-xdr. In urma cu 2 ani de zile, pe data de 11.07.2013 am ajuns in Italia, dupa o lunga calatorie, din nord-estul Romaniei pana in nordul Italiei, din Moldova in Lombardia. E doar o lupta castigata, pentru a fi considerata vindecata dr. a spus ca trebuie sa treaca 5 ani de la finalizarea tratamentului.
Sunt dependenta de oxigenoterapie 24/24 din iunie 2013, de aceea si drumul din Romania spre spital a fost o mare provocare. Privind in urma nu imi dau seama cand au trecut acesti 2 ani. Nu am sa va mint ca a fost usor, dimpotriva au fost zile destul de grele, 90% din zile ma simteam rau, dupa-amiaza intram intr-o depresie de nu pot explica in cuvinte, simteam mereu nevoia sa am pe cineva alaturi desi de cele mai multe ori eram atat de agitata si nervoasa de jigneam pe oricine. Gura mi se inclesta, abia puteam vorbi, musculatura era slabita, si respiram mult mai greu.
Nu toti pacientii au aceleasi reactii adverse, dimpotriva nu am mai auzit pe nimeni cu reactii adverse asa de multe cum aveam eu, dar probabil pentru ca si origanismul meu era mult mai slabit eu am simtit cele mai multe dintre reactiile adverse trecute pe prescriptiile medicamentelor.
Am uitat sa mentionez ca am ajuns aici la 36 kg purtata pe brate de sotul meu. Acum am 46 kg si pot sa merg singura, desi obosesc destul de repede.
Astazi sunt foarte emotionata, e prima zi fara pastila nebuna, asa am denumit eu moxifloxacina, imi e mai bine, am mintea mai limpede.
Vreau sa spun doar atat nu e imposibil sa faci 2 ani de tratament mdr, xdr, nu e nici usor, dar zic eu ca se merita. Pentru toti pacientii la inceput de tratament, sau care sunt in timpul tratamentului va spun doar atat, fiecare zi in care iti e rau de la pastile, va fi o zi in plus din viata ta, o zi in care ai sansa sa te tratezi si sa castigi lupta cu boala. Apelati cu incredere la medici pneumologi, la psihologi, la familie si prieteni, la fosti sau actuali pacienti care va inteleg durerea, si faceti din aceasta lupta o victorie.

marți, 30 iunie 2015

Inogen One G2 pareri

Dupa ce am utilizat concentratorul portabil pentru 2 zile imi exprim parerea. Puncte minus: 1. Zgomotul care il produce in timpul utilizarii (si la incarcare) 2. Fluxul intermitent, asa cum ma asteptam e diferit fluxul intermitent fata de cel continuu, la nivelul 2 ma obosea la asa ca l-am dat la 3, era mai bine, dar mentionez ca am mers doar prin casa nu si afara, sa vad daca rezist la mers cu acel flux intermitent. Puncte forte : 1. E echipat cu de toate, inclusiv geanta si troler(la cel lichid nu am nici una dintre ele, dar am uo curea cu care il pot pune pe umar sau sa il tin in mana) 2. Autonomie destul de ridicata 3. Poate fi renincarcat atat la o priza in casa cat si in masina la bricheta, deci e usor sa il incarci oriunde

sâmbătă, 27 iunie 2015

Inogen One G2

Ieri dupa amiaza am primit de la casa de sanatate din Italia concentrator portabil (la cererea mea), pentru o zi. Fiind vineri dupa-amiaza o sa il am in week-end sa il folosesc si luni, pe marti urmand sa il returnez. Eram foarte emotionata ca desi nu stiam ce fel de concentrator voi primi, coincidenta a facut sa fie unul de la Inogen. Asta e bine ca tot din ce am studiat eu piata de concentratoare portabile acesta are o varianta mai mica de aparate si ceva mai usoare (desi si acesta mi se pare greu).
Am citit instructiunile si am deis sa il pun la incarcat astazai, sambata din doua motive: 1. pentru ca energia electrica e un pic mai ieftina in week-end si 2. pentru ca trebie sa stea la incarcat 8 ore, astfel nu il las sa se supraincarce dar in incarc maxim sa vedem in probe cat tine bateria.
Din primele impresii aparatul este nou, probabil nu a mai fost solicitat de nici o persoana, aici ei folosesc oxigenul lichid, acum imi dau seama ca e ceva mai usor tubul portabil de oxigen lichid decat acest concentrator, dar concentratorul are in cutie si geanta si troler, deci nu e nevoie sa il port in mana, oricum cel de oxigen lichid il poarta sotul meu ca eu as obosi dupa 2 metri.
Pe perioada incarcarii scoate un pic de zgomot, cam in genul unui ventilator, nu e mare dar nu e nici silentios (nu stiu de ce ma asteptam sa nu scoata nici un zgomot).

Revin mai tarziu cu noi impresii, dupa ce termina o incarcare completa sa apuc sa il folosesc.

miercuri, 24 iunie 2015

Dor

Astazi sunt nostalgica, cred ca imi e dor de casa, de tara, de familie mai exact. In curand implinesc 2ani de zile de cand am parasit casa pentru sansa la viata, si cand spun asta nu exagerez deloc, in Romania am fost trimisa acasa sa mor, iar aici in Italia mi sa spus ca ei pot trata boala mea si ca sunt dispusi sa incerce. Usor nu a fost, caci atunci cand m-au vazut doctorii si au primit si rezultatul analizelor au zis clar ca primele 3 zile sunt critice, daca reusesc sa trec de ele e o minune, si minunile sau tot tinut lant de cum am plecat de acasa. Nu ma pot plange ma consider un om norocos, desi acum ca e pe terminate tratamentul si tinand cont ca raman dependenta de oxigenoterapie imi e frica, cred ca sunt dependenta si de medicatie. Trebuie sa lucrezz la partea psihlogica. Cred ca am sa incerc si terapii alternative, trebuie sa testez sa vad ce mi se potriveste.
Imi e dor sa ii vad pe cei dragi ai mei, sa ii strang in brate, desi imi dau seama ca a trecut mult timp, copiii au crescut probabil nici nu ma recunosc, adultii au trecut prin diferite experiente care iau schimbat, timpul a trecut peste toti, sunt evenimente la care nu am participat, dar vreau sa recuperez cumva din timpul pierdut si sa ma reintegrez.
Am emotii, spr sa ma accepte pe mine cea...noua, cu dependenta de oxigenoterapie.

Chef de bancuri

Am auzit zilele trecute un banc :
Doua fete la ora tarzie prin oras, se intersecteaza cu un politist ce le intreaba: 'Ce cautati la ora aceasta tarzie prin oras?'. Una dintre ele raspunde: 'Sunt stewardeza si ma pregatesc sa ajung la munca sa ma imbarc spre urmatorul zbor', cealalta raspunde: 'Si eu tot curva sunt dar nu stiu sa vorbesc asa frumos'.


joi, 11 iunie 2015

Colivia ofera siguranta

Vedem deseori in filme ca animalele tinute mult timp in custi nu mai vor sa plece nici daca le permiti. Diferite pasari tinute in colivie, se invata cu acel loc, si chiar daca lasi colivia deschisa zboara dar tot acolo se intorc. Acum am ajuns sa le inteleg mai bine. De cand sunt dependenta de oxigenoterapie nu am mai fost independenta, desi de mica eram foarte independenta, descurcareata, am ajuns la 28 ani sa imi fie frica de orice. M-am invatat cu casa, spitalul, sau cel mult sa ies afara dar doar insotita, (doar de mama sai sotul meu). Desi doar la urcat si coborat imi cara insotitorul butelia, la mers prefer sa o agat de caruciorul cu rotile, nu am curaj sa ies singura din casa. O singura data eram nervoasa, si am decis sa ies, mi-am asezat tubul intr-un carucior de carat cumparaturile (sau cum au copiii pentru ghiozdane) si am coborat pe scari usor, doar ca atunci cand am ajuns la parter inainte sa ies din bloc obosisem, aveam si emotii, plus ca vecina de langa mine a iesit in acelasi timp cu mine si fuma (si cum pe mine ma deranjeaza fmul de tigara), colac peste pupaza ca si tubul a cazut de la locul lui sa rasturnat si m-am speriat tare. Vecina a vrut sa ma ajute dar i-am zis sa urce sa il cheme pe sotul meu. Facusem un atac de panica, mai mic...dar nah tot atac de panica e. Mi-am revenit apoi dar am stat doar in fata blocului cateva minute caci apoi a inceput a picura.
Cat timp iau medicatia nu ma risc sa ies, dar sper apoi sa indraznesc sa ies singura caci tare e greu sa depinzi de altcineva. Incerc sa prind curaj vorbind cu alte persoane dependente de oxigenoterapie. Imi scriu ca ies singure din casa, conduc masina, fac cumparaturi, ceea ce imi da incredere sa incerc si eu. La teorie sunt buna, practica ma omoara.

marți, 9 iunie 2015

Caut raspunsuri

In urma cu cateva zile am gasit pe un site din U.S. ca de fapt concentratoarele de oxigen portabil cu flux intermitent nu sunt la fel cu cele cu flux continuu. La cele cu flux continuu se masoara in litri/min, la cele cu flux intermitent se masoara in... Initiatl gasisem pe un site ca de fapt un flux intermitent e de folos caci prin cel continuu se pierde oxigen inutil, parea in regula afirmatia lor, doar ca apoi mi-am dat seama ca era de reclama, nu toate persoanele pot suporta un flux intermitent. Indicele de pe aparat 1-5 nu e la fel intre cele doua tipuri, deci nu le putem compara.

In alta ordine de idei nu inteleg cum in Romania in 2015 nu gasesc informatii despre persoane dependente de oxigenoterapie, despre faptul ca desi ai nevoie de un surplus de oxigen dar asta nu inseamna ca trebuie sa stai doar in pat, dimpotriva e bine sa iesi din casa, dar in Romania primind doar concentrator de oxigen fix, esti legat de priza nu poti iesi. E absurd, ca si cum ai cere unui om ce nu isi poate misca picioarele sa stea doar in pat. Cum unei persoane ce nu isi poate misca picioarele i se ofera un carucior cu rotile, asa si celor dependenti de oxigenoterapie ar trebui sa li se acorde o sursa portabila. Singurul raspuns care imi vine in gand este, 'interesul lor e sa murim mai repede'. In tarile vecine multe persoane folosesc oxigen, unele 24/24 altele doar cateva ore,cand depun efort, e ceva normal ti se imbunatateste calitatea vietii. E absurd ca in 2015 sa ne numim o tara democrata, moderna cand pentru o problema atat de banala nu se gasesc solutii.

sâmbătă, 6 iunie 2015

Sistemul medical romanesc

Nu vreau sa acuz oamenii, dar cu siguranta pot acuza sistemul medical din Romania. La doar 30 de ani sunt 'condamnata' sa stau doar in casa de catre sistemul medical romanesc. De ce? Raspunsul e 'din lipsa de fonduri', ca sa nu spunem din comoditate sau petru ca inca suntem tratati pe sistemul 'cei puternici supravietuies', legea junglei e cea mai sanatoasa.
Dupa ce in 2013 am fost 'condamnata' sa mor pentru ca in Romania nu aveau medicamente sa imi vindece boala, acum in 2015 dupa ce am reusit (fara ajutotul sistemului medical romanesc sau a statului roman) sa ma tratez, sunt 'condamnata' sa traiesc doar in casa.
 Inca din 2013 cand deja aveam mult timp de cand inghitisem pastile care oricum nu ma mai ajutau, plamanii mei au avut nevoie de oxigenoterapie, la acel moment eram atat de rau ca abia reuseam sa merg pana la wc sa imi fac nevoile, deci faptul ca primisem de la casa de sanatate doar un concentrator fix nu ma deranja atat de tare, asta daca nu luam in calcul zgomotul mare pe care il producea si faptul ca de cateva ori cand am ramas fara electricitate era sa mor, si cand spun asta nu e gluma, fara oxigen inima nu mai primeste sange oxigenat suficient deci mori.
Acm, cand am vindecat ceea ce in Romania la acea vreme era imposibil vreau sa ma intorc acasa. Sunt in continuare dependenta de oxigenoterapie 24/24 la un debit continuu de2 l/min, dar asta nu inseamna ca trebuie sa stau doar in pat. In tarile civilizate sunt destule persoane care au nevoie de oxigenoterapie, si e ceva normal sa iesi pe stada la plimbare cu tubul de oxigen, in Romania in schimb este ca un lux acest lucru. Oxigenul lichid se gaseste greu si nu este decontat de casa de sanatate (nu este inclus in nici un program), tuburile de oxigen clasic nu mai ai voie sa le folosesti ca reprezinta risc de explozie, iar concentratoarele de oxigen doar cele fixe si zgomotoase sunt decontate, despre cele portabile, care iti permit sa iesi afara din casa, sa vezi iarba, copacii, sa respiri aer curat, si de ce nu sa lucrezi abia gasesti informatii.
Sunt o luptatoare si cum in urma cu 2 ani cand nimeni nu imi dadea sanse de supravietuire am reusit sa gasesc solutii, asa si acum dupa 2 ani nu pot accepta senina sistemul medical romanesc si limitarile lui. Continui sa cer ajutor celor din jur, ONG, CNAS sau oricarei societati/persoane care isi permite sa ma sponsorizeze.

vineri, 29 mai 2015

Stare de spirit, dupa vreme

Starea mea de spirit e dupa vremea de afara. Cand e soare si eu sunt optimista, cand e inorat si ploua, respir mai greu si sunt mai deprimata, ca sa nu mai zic ca ma "ajuta" si pastilele la starea depresiva. Caracterul meu de cand ma stiu, e acesta : optimista dar recalcitranta (ma enervez repede si din orice).
Uneori ma simt prost din cauza faptului ca am acest handicap, depind de oxigenoterapie 24/24, dar sunt si zile cand imi dau seama ca sunt foarte norocoasa, traim in 2015 si oamenii dependenti de oxigenoterapie pot sa se deplaseze, pot face multe lucruri, sunt aproape 'normali'. Nu e la fel de usor ca atunci cand nu aveam nevoie de oxigenoterapie, cand respiram eu cu plamanii mei, dar asemeni unui copil mic invat sa fac pasi, sper in curand sa am curaj sa fac si singura plimbari nu doar insotita. Sunt norocoasa ca dupa atat de mult tratament luat cu pastile si injectabil puternic inca mai sunt...Aud desi nu tot (ciripitul pasarilor din plopii de langa casa nu le aud), vad (desi a mai crescut dioptria), merg, pot manca singura...altii au ramas cu sechele mai mari dupa aceasta terapie.

Pastila nebuna senzatie de frica

Mai mereu dupa ce iau 'pastila nebuna' imi e frica sa ies din casa. Daca stau in casa ma simt in siguranta, si am impresia ca daca am sa ies din perimetrul acesta 'protejat' o sa mi se intample ceva rau. Bineinteles ca totul e doar in capul meu. Si azi ca in alte zile mi-am facut curaj si am iesit din casa, si nu am patit nimic rau, dimpotriva mi-a fost mai bine ca am iesit.
E dar stiti cum e vorba ceea 'mult a fost, putin mai este'. Acus am sa termin tratamentul si sper sa ma simt mai bine fara 'pastila nebuna' luata in fiecare dupa-amiaza.

vineri, 22 mai 2015

Sageti cu venin

Am la indemana o tolba plina cu sageti, nu sunt cupidon, dimpotriva sagetile sunt pline cu vejin si le indrept catre toti, ii intep cu venin, astfel crezand ca am sa ma racoresc, dar abia dupa ce sageata e aruncata imi dau seama ca mai rau ma doare, imi pare rau ca nu am aruncat tolba, sa raman doar cu desaga cu mangaieri.

luni, 18 mai 2015

La multi ani noua

8 ani de cand am spus in fata ofiterului de stare civila DA. 8 ani cu bune si rele, impartite impreuna. Au fost multe zile grele dar si destule zile frumoase. Nu stiu sa spun prea multe vorbe dulci, stiu ca desi suntem doi 'ciudati' in felul nostru ne intelegem. Stiu ca atunci cand imi e rau vreau sa fii alaturi de mine fara sa zici nimic, doar sa ma tii de mana si incet, incet ma linistesc. Iti multumesc pentru tot si sper sa iti dea bunul Dumnezeu putere sa ma supoti in continuare. La multi ani noua.

sâmbătă, 16 mai 2015

Despre canula nazala

De cand sunt dependent de oxigen deseori m-am gandit ca sunt ca un caine in lant, sau in lesa.
In casa am un prelungitor mai mare (de 10 metri lungime) sa pot merge prin casa, dar candies afara folosesc tubul mic cu o canula scurta de 1,5-2 metri.
Practic daca as fi mai puternica si mi-as cara singura in mana aau pe umar tubul as fi ca un om ce foloseste castile in timp ce merge, doar ca eu am cablul in nas nu in urechi. Fac haz de necaz, dar in Romania sunt sigura ca lumea ar fi mult mai curioasa daca m-ar vedea umbland pe strada cu cablul in nas.
Hmmm asta va fi ca o mare provocare pentru mine. Sper sa mai ajung in Romania si sa masimt bine sa ma pot plimba

Viata e scurta

Zilele trecute am aflat ca mama unei vecine a murit. Au gasit-o in casa moarta, atac cerebral dupa ceea ce au banuit ei. O femeie tanara, de doar 51 ani...dar moartea nu ne inreaba varsta.
E ca un dus rece o astfel de veste, ne trezeste la realitate, ne dam seama cat de efemeri suntem. Astazi esti, maine....

Sa ne bucuram mai mult de viata, sa iertam mai des, sa nu stam tristi, sa nu purtam manie altora, pe scurt sa fim mai buni, si pentru cei din jur dar in primul rand pentru noi. Ne ajutam sa ne lungim zilele prin ceea ce gandim si ceea ce facem
Viata e scurta, bucurativa din plin de ea

Pretuieste ceea ce ai

In goana a easta nebuna, numita viata, am fost candva un om ca oricare din acea multime, dar nu aam stiut sa pretuiesc ceea ce am avut.
Azi imi e dor, un dor nebun sa merg pe alei, pe trotuare, sa strabat orasul in lung si in lat, sa merg pe poteci si pe stradute in satul unde am copilarit, pe dealuri si prin padure, sa ma buur de zumzetul insectelor (pe care acum nu il mai simt), sa respir aer curat si frumos parfumat din padure...
Sunt bucuroasa ca inca traiesc, pot merge, desi obosesc repede, ma pot inca bucura de mirosul florilor si al ierbii abia iesite de din zapada, pot auzi glasul mamei si al sotului, si al tutror celor dragi, pot vorbi (si vorbesc mult), sunt foarte norocoasa ca inca SUNT.

vineri, 8 mai 2015

Dragoste

Ce este dragostea?
Intrebare destul de dificila, fiecare vede dragostea in felul sau, dar desi nu stiu sa spun exact ce e dragostea stiu sigur ca plantele au nevoie de dragoste pentru a trai, animalele au nevoie de dragoste pentru a trai, cu atat mai mult noi, OAMENII avem nevoie de DRAGOSTE pentru a trai.

luni, 27 aprilie 2015

Primavara, zi inorata

Astazi o zi de primavara, o zi mohorata. A picurat destul de putin dar a fost inorat.
O noua zi de "lupta cu pastila nebuna", din nou simt cum imi arde capul. Un foc in ceafa, continuu iar mainile si picioarele (la extremitati) sunt reci.
Vremea de afara ma face sa fiu mai anxioasa, mai depresiva, am noroc ca in jurul meu e VERDE, copacii plini de frunze, muntii proaspat inverziti, verde crud de primavara. Acest peisaj ma face sa fiu vesela, imi tresare inima de bucurie.
Acum cateva zile cand ma plimbam pe afara, i-am spus sotului ca imi vine sa fug, sa ma invart, ca sunt bucuroasa, ma intrebat 'de ce?' si i-am zis ca peisajul imi da aceasta stare de bine, sunt recunoscatoare ca traiesc, sunt vie intr-o natura care mereu, mereu renaste si ma incarca pe mine cu chef de viata.

vineri, 30 ianuarie 2015

Sub aceeasi stea

The fault in our stars este un film, acum aflu ca de fapt initial a fost cartea, apoi filmul.
romanii au tradus filmul aparut in 2014.
Acum e pentru a 2 oara cand il urmaresc, prima data nu prea am inteles ca era doar sonor (si nu stapanesc atat de bine limba engleza, plus ca nici in romana de era nu pot percepe anumite cuvinte), in fine traiasca subtitrarile.
Eu nu am cancer, dar desi am aproapè dublul varstei persoanei cu oxigen ma simt cam cat ea. Diferenta mare este ca eu am ùn sot, care in teorie e sanatos...riscul de a se imbolnavi e cam mare stand prea mult in preajma mea, eu cu o boala ce se transmite prin aer.
imi da oarecum curaj sa fac anumite lucruri de care imi este frica, desi imi dau seama ca e doar un film, eu una ñu sunt capabila (cel putin nu acum sa fac atat de multa miscare, sa nu mai vorbesc de scari).
una peste alta...ma face sa ma simt mai...normala...sper sa il fi vazut cat mai multe persoane si cand ma vor vedea pe mine sa nu fie prea curiosi, reticenti sau...nu stiu cum sa zic.

joi, 29 ianuarie 2015

Cat costa oxigenul?

Astazi o sa pun in problema ceea ce ma doare cel mai mult, ideea de baza pentru care am deschis acest blog. Oxigenul.
Tot inceputul are si un sfarsit si orice invat are si un dezvat, si tot asa am putea continua cu vorbe din popor.
Concret, vreau sa ma intorc in tara, in Romania, tara unde m-am nascut si unde am crescut, invatat si muncit, pana sa ma imbolnavesc si sa decida doctorii sa ma trimita acasa ca sa mor. Nu e usor, dimpotriva am strans inevitabil multe frustrari, multe temeri, dar nu pot sa ma ascund la nesfarsit, cel mai matur este sa infrunt realitatea, adevarul. Fuga nu este decat o solutie de moment. Poti fugi dar nu te poti ascunde. In fond viata e facuta sa o traiesti nu sa fugi de ea.
De saptamana aceasta am inceput cautarile pentru a vedea daca in Romania se poate trai in cazul in care esti dependent de oxigen.
Stiu inca din propria experienta din 2013 ca in Romania ti se da acasa un concentrator de oxigen, aceea nu e o solutie..mai degraba din punctul meu de vedere e un fel de 'a se spala pe maini'.
Aici in Italia folosesc oxigen lichid, cert este ca sunt mutumita de el, are destul de multe avantaje, mai multe decat dezavantaje, dar vorbim de un serviciu GRATUIT, transport la domiciliu a tuburilor de oxigen de cate ori este nevoie, consumabile (sticla pentru umidificare si cabluri-canule nazale), inclusiv un tub mic ce vine reincarcat usor de la cel mare cu oxigen lichid si cu care poti iesi din casa (in cazul meu la un debit de3-4l pentru 3 ore). Un alt mare avantaj est ca aceste tuburi sunt silentioase, se aude doar apa 'bolborosind', ceea ce e in regula.
Acum vorbim despre concentratoarele de oxigen, din pnctul meu de vedere dupa ce am utilizat un astfel de aparat pentru o luna de zile. In primul rand face un zgomot mare...cam cat de mare...cat sa nu reusesti sa te intelegi cu cei din jur daca vorbesti destul de tare si oamenii aud bine. Va dati seama ca utilizarea unui astfel de aparat 24/24 te deranjeaza sonor(si oboseste) nu doar pe tine ci si pe ceilalti din familie si de ce nu dintre vecini. Al doilea mare dezavantaj este ca depinzi de electricitate, va dati seama pentru mine care locuiesc la tara si socurile de curent sunt dese, sa nu ma vorbim de intreruperi de energie electrica, pentru o perioada destul de mare, deci practic nu ai energie electrica mori, caci alternative de genul generator de electricitate e cam greu, pentru mine sa il pornesc (iti trebuie putere), sa nu mai vorbim ca si acel aparat costa destul de mult si la randul sau face un zgomot mare, suficient cat sa trezesti un cartier intreg daca esti nevoit sa il pornesti noaptea. Apoi de plecat spre spital, in minim 30 minute cat ar trebui sa dureze drumul de acasa pana la spital iar mori, deci din punctul meu de vedere acel aparat nu este o solutie, cel putin nu pentru mine.
Am 'discutat' cu o societate din Romania care lucreaza cu oxigen lichid dar ei au spus clar cei de la casa de asigurari de sanatate nu deconteaza acel oxigen ci doar concentratorul de oxigen, asta nu e discriminare?
Ideea este ca pentru un muritor de rand, care inca are 30 ani si isi doreste mult sa traiasca nu prea ai sansa la viata in Romania in 2014. Trist, mult prea trist, si totusi nu ma dau batuta, cautarile continua.

marți, 27 ianuarie 2015

Iubire

Ce este iubirea?
multi o definesc in momentele de extaz, de bucurie, de fericire dar sa va vad in momentele triste cum a-ti defini iubirea.

Problema concreta, cum poti zice ca iubesti un om cNd de fapt iti e rusine cu el? Il iubesti ca pe un lucru, ceva ce posezi, doar caum?
Cum poti spune ca iubesti o persoana dar daca isi pune ochelari, o iubesti, dar iti e rusine sa mai iesi cu el in lume? Atunci unde e iubirea?
Nimeni nu vrea sa fie asa de 'diferit', dar daca ajungi in acel punct atunci sa vad cine tw mai recunoaste si cine continua sa fie cu tine. SI NU DOAR PREZENTA FIZICA IN SPATIU INCHIS.
Cum poti sa iubesti cand nu vrei sa stie nimeni cum arata acel om 'diferit'? Cum ar trebui sa se si ta acel om 'diferit'? E musai sa fie marginalizat?

joi, 22 ianuarie 2015

Tupeu de bugetar

Poate parea oarecum ciudat, si nu cred ca e chiar just titlul, dar acest cuvant mi-a venit acum in minte.

o intamplare relativ haioasa de care mi-am adus aminte fara sa vreau.
eram la un examen de 'contabil si secretar'- pentru o scoala de la tara, mi se spoptise de catre o vecina ca merg degeaba ca postul e 'aranjat' dar eu cu naivitatea mea am zis sa merg sa incerc. Ajung insa si pentru examinare eram doar 2 persoane, asa ca am decis sa facem cunostinta, ea zice L eu sii zic scuze de unde imi stii nu ele, ea zice 'a nu dar acesta e numele meu', m-am amuzat am zis ca e bun avem acelasi nume, ne-am urat bafta si am asteptat subiectele . se vedea ca dansa era in tema si eu complet pe dinafara, cqci avusesem bibliografie stufoasa, iar eu abia am apucat sa rasfoiesc, pana atunci mai lucrasem ca si contabil dar la societati private nu la bugetari, si in facultate nu imi placuse contabilitatea bugetara si nici nu retinusem jimic.
in fine am picat, cealalta a luat cu nota peste 9, mi-am dat seama ca vecina a avut drptate si asta e. La cateva luni am fost angajata contabil la brutaria de langa acea scoala. Cum societatea nu avea doar brutarie si cumacea scoala ahizitiona de la firma diferite bunuri a fost necesara de vreo 2 ori confruntari caci ei nu primisera de la soferi facturile si nu ne mai plateau, asa ca am facut duplicat le-am dus dovada dsi le-am demonstrat ca nu cerem nimic in plus. La vreo cateva luni, ori sa fi fost un an maxim vine unul dintre sefi si imi spune urmatoarele, directorul de la scoala are o rugaminte catre mine, el e doar 'postas' si daca accept sau daca refuz pe el nu il intereseaza. Dl director a cerut sa ii dau eu din lucrarile mele, sau sa ii fac donsoarei contabile ce cumparase postul o lucrare pentru facultate. Nu m-am putut abtine sa nu rad, dar ma si inrosisem. Seful a intrebat de ce am asa o reactie. I-am povestit ca apentru acel post am candidat amandoua, si eu am fost luata de 'fazan', iar acum ei au tupeul sa imi solicite asa ca si cum am fi doua prietene bune care ne oferim servicii reciproce de intrajutorare o lucrare destul de stufoasa si greu de facut. Daca este asa desteapta si a luat acolo examenul cu nota 9 sigur se descurca ea mai bine decat mine ce nu luasem nici nota de trecere sa faca acea lucrare, asa ca nu imi permit sa o ajut eu...cea nestiutoare. Sefii au zis e problema mea daca o ajut sau nu, dar m-au intrebat de imi pare rau ca acum lucrez la ei si nu la scoala. Le-am marturisit sincer ca a fost mai bine pentru mine sa lucrez pentru ei, caci asa mi-am demonstrat caliatile mele si am pus in practica cum am stiut eu mai bine ceea ce am crezut ca e de datoria mea ca si contabil, de contabilitate primara, si asa am evoluat, caci muncind inveti, dar nu incurajez snobismul si nesimtirea.

vineri, 2 ianuarie 2015

Nu promite, dar daca totusi ai promis incearca sa iti respecti promisiunile

E cel mai bine sa nu promiti. Odata promis ceva e ca si realizat, dar daca promisiunea nu este dusa la bun sfarsit...atunci sigur cineva e trist.
nu prea are treaba cu titlul, dar oarecum mi-am promis mie, si lui Dumnezeu ca nu mai folosesc artificii, asta dupa ce in urma cu cativa ani buni, mai bine de 10 cumparasem niste artificii pe care nu stiam sa le fo.osesc, mi-am luat o marja de eroare ca s-ar putea sa loveasca pe cineva dar nu sificient, si in loc sa o ia in sus, stanga, dreapta sau la vale, a luat-o taman la deal, unde in cerdac erau bunicii si eu cu sora cea mica, a ricosat langa ochiul bunicii mele si apoi in perete milimetric aproape de sticla geamului, slava Domnului ca bunica nu a fost intr-atat de grav ranita si gaura din perete sa rezolvat in primavara, cert este ca bunicii au vazut ca imi pare sincer rau si ca tremuram toata de frica si nu mi-au zis nimic, dar tot mi-am promis sa nu mai cumpar material pirotehnic si sa il folosesc eu. Sa se ocupe cei profesionisti de asemenea lucruri, in fond nu sunt jucarii, nu trece an in care sa nu aud lume nenorocita de arifii, petarde si alte minuneti pirotehnice. Nu inteleg cand se va invata lumea minte sa se li isteasca in a se mai juca cu lucruri periculoase.
deocamdata eu nu am mai folosit materiale pirotehnice, si de la un an la altul tot mai tare imi e frica, sper sa nicu imi incalc promisiunea, caci nu se stie daca a doua oara mai reusesc sa scap asa de ieftin dupa ce ma joc cu lucruri periculoase.