luni, 28 aprilie 2014

Doar o mama poate sti..

Sunt clipe in care deznadajduiesc, sunt clipe cand ma gandesc sunt singura il am doar pe El aproape, pe oameni nu te poti baza, tu le spui cat ii iubesti esti rad de tine si te dispretuiesc. Atunci vin ganduri negre...urate...si ma gandesc la cum are sa fie daca nu as mai fi, simplu fiecare isi vede de viata lui in continuare caci viata merge inainte, poate la unele sarbatori sau zile speciale isi vor mai aminti de mine unii dintrei ei...poate nu. Nu sunt de neinlocuit, asa ca poate e mai bine acum...sa punem capat...si totusi apara in gand mama, fiinta cea mai sfanta pe pamant, caci in inima ei nimeni niciodata nu va umple golul lasat de un copil...si atunci imi dau seama ca nu vreau sa o fac sa sufere mai bine lupt in continuare. Telepatia functioneaza de minune de la aproape 2000 km mama simte ceva...si ma suna...doar o mama poate simti asta.
iti multumesc mami si pentru tine lupt sa merg mai departe caci poate totusi va fi mai bine sa nu fiu doar un chin pentru cei din jur.

Ce usurare

Astazi dupa mai bine de un an de zile am reusit sa ma impartasesc. Cata bucurie, ce usurare, ma simt alt om, imi vine sa zburd ma simt vesela desi ma innebuneste 'pastila nebuna', desi m-am enervat inutil pe altii care umbla unde nu le fierbe oala...
Am simtit ceva...ciudat, nu e prima data cand simt asa abia acum imi dau seama ca si anul trecut cand am fost la pr Jar si mi-a citit dezlegari m-am simtit la fel. Exemplific aici cum...sper sa reusesc sa transpun in cuvinte ce simteam fizic. Initial simteam o caldura pe frunte si un soi de calm, liniste apoi in moalele capului (unde se termina craniul spre gat) o presiune mare a si cum ar veni de la stanga la dreapta si aceeasi presiune o simyeam si inplamani(exact in dreptul omoplatilor) dupa un timp sa linistittotul si sa dus dupa gat exact unde se zice ca e legatura cu viata...

duminică, 27 aprilie 2014

Azi cu ce ma imbrac?


Vesnica intrebare, azi cu ce ma imbrac? Mai nou a aparut mania dupa tehnologie, sa schimb telefonul mobil sa imi iau ultimul model aparut de la nu stiu ce firma de prestigiu, sa schimb masina cu alta cu motor nebun care prinde 350 km/h, Doamne oare cine ar fi asa nebun sa "zboare" cu masina la viteza asta? Oricum nu poti spune ca mergi cu masina cand ai asemenea viteza. In fine tot felul de lucruri fara rost, dar iti dai seama cand e cam tarziu. In cazul meu am descoperit ca 2 randuri de pijamale cateva tricouri de luat pe dedesubt si cateva perech de chiloti si sosete sunt suficiente ca sa te descurci un an de zile, important e sa le ai uscate si curate. Dar cand suntem bine parca o luam razna...facem depozite de haine, incaltaminte si alte alea. Pentru ce? Hmmm ca imi place un lucru, ca am vazut ca are si cutarica...dar daca stai atent si te uiti in dulap descoperi ca ai de ffapt 2 sau 3 randuri de haine care le porti mereu restul rar sau chiar deloc in ultimul an...carpe fara rost. Cred ca calugarii de aceea au hainele la fel, la noi la ortodoxi doar negre, nu trebuie sa iti pui problema azi cu ce ma imbrac...la catolici am observat ca au si albe si gri si negre...probabil au o semnificatie, sau nu...
In fine ideea e ca suntem intr-o lume nebuna, lume de consum, unde luptam mereu sa ne luam ceva material si pierdem esentialul, verdele crud de langa noi, flori cu parfumul lor, pasarile cu trilurile lor...haide-ti sa ne oprim macar pentru 5 minute sa observam aceste minunatii, nu doar sa trecem pe langa el nepasatori ca si cum e normal sa fie acolo, e locul lor...nimic nu e normal, totul e un dar divin.

sâmbătă, 26 aprilie 2014

Ai grija ce iti doresti ca s-ar putea sa primesti

Mi-am dorit foarte mult sa stau la munte. Nu am o explicatie stiu doar ca mereu m-am simtit atrasa de munte. In 2012 cand mergeam la Piatra Neamt mereu ziceam ca vreau sa raman acolo, era singurul oras unde as fi fost dispusa sa ma mut.
In 2013 cand am vazut pe net peisajul de la spital mi-am zis ca daca ajung acolo sigur am sa fiu ca in concediu la munte, invatasem aceasta de la o alta femeie intalnita prin 2009 la Bisericani, a vedea acea experienta de spitalizare de o luna ca un concediu pe care niciodata nu si l-a permis. Asa am zis si eu daca ajung la munte sunt in concediu. Ei si am ajuns la munte si am tot stat in concediu 8 luni, dupa care am iesit si m-am mutat la apartament...la munte. Exact fara ca macar sa visez vreodata sa ajung sa traiesc in Italia acum sunt la munte, traiesc la munte...poate ca nu am mai considerat ca e ceva ce mi-am dorit mult ci doar ...ceva ce a venit de la sine...dar acum imi dau seama ca nu e asa. Azi am rasfoit niste poze din concediu 2012 si am vazut cat de incantata eram la munte...acum mi-am dat seama ca visul mi sa implinit. Locuiesc la munte, yuhu.

joi, 24 aprilie 2014

P.S. I love you

Acesta e titlul unui film vizionat aseara pe youtube.
Cred ca am mai mentionat si alta data ca Dumnezeu imi trimite semne, raspunsuri, mesaje, ei acum iar am simtit acest lucru vizionand acest film.
Am vazut in lista unei amice ca vroia sa i se recomande spre vizualizare o comedie, zic nu ar fi rau sa ma amuz si eu, am cautat filmul pe youtube dar cum era nou de cateva luni aparut pe piata nu am dat de el, am dat totusi alte cautari si printre ele a aparut si acest titlu 'p.s. i love you', parea interesant zic hai sa vedem despre ce e vorba. De la primele secvente am ramas impresionata, tipa-personajul principal-parca eram eu, nu la fizic ci la caracter. Zic wow ce interesant, cand colo dupa ceste prime secvente scrie numele personajelor si incepe filmul propriu zis...el mort, facut cenusa si ea cu cativa prieteni la priveghi...apoi ea tot plimband valiza cu cenusa lui... Sotul murise de tumoare pe creier si ia lasat mai multe mesaje de care ea nu a stiut...si mi-a dat o idee, poate ar trebui sa imi pun si eu lucrurile la punct.
Nimeni nu stie cand vine ceasul, nici ingerii din cer, mor oameni sanatosi, dar eu...si totusi nu ma lasa inima. Asta ar insemna sa capitulez, sa accept ca voi muri...relativ repede...pe cand eu sunt pe campul de lupta, nu am prea multe arme, sunt ca armata lui Stefan impotriva tatarilor, dar asemeni armatei care prin credinta a biruit, sper si eu sa biruiesc. Ce pentru oameni e cu neputinta la Dumnezeu e cu putinta. In fond nu ar fi prima data cand medicii sunt sceptici in privinta inbanzii...ca apoi sa aibe surpize...cel putin cand vine vorba de persoana mea. Eu cred in El si in puterea Lui.
Psihologul care m-a consiliat in timpul spitalizarii mi-a zis sa privesc in prezent, acum imi e bine? Da! Ei atunci maine e ceva indepartat ce conteaza cum va fi maine cand eu azi, acum sunt bine, de fapt sunt cu mult mai bine decat anul trecut pe vremea aceasta, si atunci tot mai speram, de ce nu as spera acum?
Ca planuri mi-am propus sa incerc sa is mai des afara din casa, sa incerc chiar singura sa fac acest lucru, si sa fac din ceea ce anul trecut imi doream dar nu am reusit, sa pun mana pe iarba.
Cand avem TOTUL, ni se pare ca suntem indreptati sa il avem sa fie asa, ba chiar e banal si monoton, cand nu suntem capabili sa facem anumite lucruri ne dam seama ce privilegiati am fost pana atunci.
Da anul trecut cand eram in spital si imi era rau tare de la tratament ziceam daca traiesc am sa implinesc 29 ani, de ziua mea mi-as dori sa pun piciorul pe Pamant si sa ating iarba...ei bine nu a fost sa fie, dar am iesit anul acesta din spital, Pamantul l-am atins, l-am calcat, dar iarba desi firul a dat de vreo luna nu am atinso, am uitat...sunt mai bine, am altfel de vise...planuri...ce tampenie...
Am tot asteptat de cel putin un an (finele lui ianuarie ) sa treaca ziua de azi sa vina cea de maine...care sa imi ofere ce? Ceva nou, ceva bun...altceva, am fost vie dar nu am trait...caci eram prea atenta la a verifica sa treaca timpul, ma gandeam la ce a fost si la ce ar putea sa fie, la ce nu va mai fi...in loc sa ma gandesc la ceea ce am. Am ziua de azi, am clipa aceasta, deci sunt fericita, pana maine e mult, sa ma bucur de ceea ce am acum.
Va iubesc pe toti si va doresc sa deschideti ochii...azi...ACUM. Viata e frumoasa cu bune si rele si trebuie sa o traim bucurosi cat o avem.

marți, 22 aprilie 2014

Drumul spre iad e presarat cu intentii bune :(

Fac o retrospectiva, fara sa vreau...adica fara sa imi fi propus de dimineata, dar cum nu am altceva de facut si am sunat la spital si am insistat cu intrebari...am primit si raspunsuri. Raza e la fel ca alta veche, cu stangul praf (nu, nu a inviat intre timp) si cudreptul cu formatiuni nodulare si dupa spusele medicului pastile nu pot face altceva decat sa ma tina pe o linie de plutire, nici acel TMC pe care il tot astept din noiembrie 2013 nu stim cand si daca va veni, si chiar de vine nici el nu face minuni. Asta e o corvoada pentru cei din jur. Cei mare ma accepta si ma indura ajung sigur in rai dar eu? Eu pentru ca ii chinui atat sigur ajung in iad. Cine sunt eu sa tot distrug tineretea, poate cei mai frumosi ani din viata, sa mai riste sa ia si microbul, doar ca sa stea cu mine. Sa ramana in sfarsit singur sa isi vada de viata lui...ajuns pe la vreo 40 ani fara un copil si dupa ce a pierdut ce a foat mai frumos pe pamant chinuit, ajutand o molima

duminică, 20 aprilie 2014

Hristos a inviat!

E atata liniste...si asa frumos, se vede ca totul in jur se bucura de invierea Lui Hristos. Chiar si soarele a rasarit semet de dimineata si anunta ca va fi o zi frumoasa. Oamenii si natura toti intr-un glas striga de bucurie Regelui azi, Hristos a inviat.
Doamne iti multumim ca ne-ai iertat pentru atatea pacate rele, ca Te-ai rastignit pentru pacatele mele, ca ai inviat asa cum a fost scris si noua ne-ai daruti viata vesnica.
Unii din noi uitam esenta acestei mari sarbatori...ne indepartam, dar Tu ne iubesti neconditionat.
Vinerea mare m-am trezit cam amarata, imi era dor de ai mei...parinti, frati, verisori, unchi si bunici...de locurile copilariei de oameni care doar cu prezenta imi lumineaza ziua. Sambata mi-am dat seama cat de mult am gresit prin starea mea de o zi inainte caci facand o retrospectiva a aultimului an nu aveam motive de suparare doar de fericire.
Anul trecut asteptam sa treaca Pastele, sa vina rezultatul la antibiograma de la Bucuresti...rezultat care speram sa fie unul pozitiv pentru mine, din pacate, sau din fericire a fost unul negativ...dar tot raul a fost spre bine. Am ajuns aici...si am primit tratament, am primit sansa la o noua viata...luptam...si speram sa fie bine. Sunt bucuroasa ca il am pe sotul meu cu mine.

vineri, 18 aprilie 2014

Trecut-au anii...

Trecut-au anii, trecut-au fara rost, ori cu un rost? Sigur au un rost caci toate sunt de sus doar ca noi nu le putem intelege la timp...sau chiar niciodata, dar El stie de ce face asa. Azi m-am trezit cu durere de cap de la oxigen, cred ca a fost reglat cam tare, incerc sa suport durerea ca si asa inghit destule pastile. Vremea e mohorata, unde mai pui ca e si vinerea mare...asa ca pur si simplu imi vine sa plang. Am rasfoit niste fotografii mai vechi si m-a prins melancolia si mai rau. Eu am ramas blocata undeva in ianuarie 2013. De atunci am tot asteptat sa treaca timpul sa primesc o sansa...sansa am primit-o am venit in Italia, am stat inchisa 8 luni fara sa pun piciorul pe pamant, cand a iesit si am calcat pe pamant...mi se parea ca plutesc. Of am primit atat de multe si totusi acum ca vine aceasta mare sarbatoare sunt cam trista ca sunt aici departe printre straini, nu pot participa la denii nici la slujba invierii...dar nici anul trecut nu am participat, eram praf...asteptam sa treaca pastele sa primesc raspunsul la antibiograma...bineinteles ca raspunsul a mai intarziat sa apara din ce imi aduc aminte...iar cand a venit era unul rau...ori poate bun...vorba unui unchi 'tot raul e spre bine' (Dumnezeu sa il aibe in paza ca acus se face anul de cand sa dus...la cele vesnice, 'unde nu este durere nici suspinare nicichin ci viata cea fara de sfarsit').
Azi de dimineata am vorbit cu buni, si ea era oarecum trista, dar mi-a zis ca Dumnezeu e peste tot, si sa nu fiu suparata ca nu am cum ajunge la slujba...

miercuri, 16 aprilie 2014

Nu te razbuna-preluat de pe Sfantul munte Athos.wordpress

Nu te răzbuna!
Sfântul Nicolae Velimirovici
Tatăl Se uită din Cer şi mă vede acoperit cu răni din pricina nedreptăţii oamenilor şi spune: „Nu te răzbuna” (cf. Matei 5, 38-42; Romani 12, 19).
Pe cine să mă răzbun, o, Doamne? Pe o parte din turmă în calea ei spre abator?
Se răzbună vreun medic pe pacienţi fiindcă e blestemat de aceştia pe patul lor de moarte?
Pe cine să mă răzbun? Pe zăpadă, fiindcă se topeşte, sau pe iarbă că se veştejeşte? Se răzbună un gropar pe cei ce coboară în groapă?
Pe cine să mă răzbun? Pe nătăfleţi, fiindcă ei socotesc că pot face răul altcuiva în lume în afara lor înşile? Se răzbună vreun dascăl pe copiii analfabeţi fiindcă aceştia nu ştiu să citească?
Veşnicia îmi stă drept mărturie că toţi cei iuţi la răzbunare sunt greoi la cititul şi înţelegerea tainelor răzbunării.
Timpul îmi e martor că toţi cei ce s-au răzbunat, au strâns otravă în ei înşişi şi cu otrava ei s-au şters singuri din cartea celor vii.
În ce chip puteţi voi, răzbunătorilor, să vă făliţi dinaintea potrivnicilor voştri, în afară de faptul că sunteţi capabili să le repetaţi răul? Nu spuneţi voi prin aceasta: „Noi nu suntem cu nimic mai buni ca voi?”.
Dumnezeu mi-e martor: atât voi, cât şi potrivnicii voştri sunteţi la fel de nesăbuiţi şi incapabili de a face binele.
Am văzut un cireş decojit şi pus pe foc de copii, totuşi el le-a dat fructe coapte aceloraşi copii.
Şi am văzut vaci pe care oamenii le chinuiau cu poveri grele, dându-le lapte aceloraşi oameni.
Şi ochii mei s-au umplut de lacrimi: de ce este natura mai milostivă cu oamenii, decât oamenii între ei?
Natura îmi este martoră, răzbunătorilor: un om e mai tare decât cei ce îi fac răul doar când acesta este neputincios de a repeta faptele lor rele. Nu există ca­păt pentru răzbunări şi moştenitorii continuă lucrarea părinţilor lor şi apoi pleacă, lăsând-o neterminată.
Răul aleargă la drumul mare şi din fiecare luptă el dobândeşte forţă şi teren şi îşi înmulţeşte suita.
Un om înţelept părăseşte drumul şi lasă răul să alerge (singur).
O bucată de pâine potoleşte un câine care latră, mai mult decât o grămadă de pietre aruncate asupra sa.
Cel ce i-a învăţat pe oameni: dinte pentru dinte, i-a învăţat şi cum să rămână toţi orbi.
Pe cine să mă răzbun Cerescul meu Părinte? Pe o porţiune din turmă în calea ei spre măcelărie?
Ah, cât de nenorociţi sunt toţi răufăcătorii şi răzbunătorii! Cu adevărat ei seamănă cu o turmă în drum spre abator şi inconştientă încotro se îndreaptă, ei se luptă cu coarnele între ei şi perpetuează măcelul înaintea măcelului.
Eu nu caut răzbunare, Părintele meu, ci mai degrabă ca Tu să-mi dai o mare de lacrimi, aşa încât să pot deplânge nenorocirea celor ce se află în calea lor spre abator, inconştienţi de locul spre care se îndreaptă.
(Rugăciuni pe malul lacului, LXXIV)
***
Rugăciune pentru vrăjmași
Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem! Vrăjmaşii m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai mult decât prietenii. Aceştia m-au legat de pământ şi mi-au răsturnat orice nădejde spre pământ. Vrăjmaşii m-au făcut străin faţă de împărăţiile pământeşti şi un locuitor netrebnic, faţă de pământ. Precum o fiară prigonită, aşa şi eu, prigonit fiind, în faţa vrăjmaşilor, am aflat un adăpost mai sigur, ascunzându-mă sub cortul Tău, unde nici vrăjmaşii, nici prietenii, nu pot pierde sufletul meu.
Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem. Ei au mărturisit în locul meu păcatele mele în faţa lumii. Ei m-au biciuit, când eu m-am cruţat de biciuire. Ei m-au chinuit atunci când eu am fugit de chinuri.
Ei m-au hulit atunci când eu m-am măgulit pe mine însumi.
Ei m-au scuipat atunci când eu m-am mândrit cu mine însumi.
Când eu m-am făcut înţelept, ei m-au numit nebun.
Când m-am făcut puternic, ei au râs de mine ca de un pitic.
Când am vrut să conduc pe oameni, ei m-au împins înapoi.
Când m-am grăbit să mă îmbogăţesc, ei m-au smucit înapoi cu mână de fier.
Când m-am gândit să dorm liniştit, ei m-au trezit din somn.
Când mi-am zidit casă pentru viaţă lungă şi liniştită, ei au răsturnat-o şi m-au izgonit afară. Într-adevăr vrăjmaşii m-au dezlegat de lume şi mi-au prelungit mâinile până la veşmântul Tău.
Binecuvântează, Doamne, pe vrăjmaşii mei!
Binecuvântează-i şi-i înmulţeşte; asmute-i şi mai mult împotriva mea, ca fuga mea spre Tine să fie fără întoarcere; ca să se rupă nădejdea mea în oameni ca pânza de păianjen; ca smerenia să împărăţească deplin în inima mea; ca inima mea să devină mormântul celor rele. Ca toată comoara mea să o aduni în ceruri. Ah, de m-aş elibera odată de autoamăgire, care m-a încâlcit într-o mreajă cumplită a vieţii înşelătoare!
Vrăjmaşii m-au învăţat să ştiu ceea ce puţin ştiu în lume: că omul nu are pe pământ vrăjmaşi afară de sine însuşi. Doar acela urăşte pe vrăjmaşi, care nu ştie că vrăjmaşi nu sunt vrăjmaşi, ci prieteni severi. De aceea, Doamne, binecuvântează pe prietenii şi pe vrăjmaşii mei! Sluga blesteamă pe vrăjmaşi căci nu ştie, iar Fiul îi binecuvântează căci ştie. Fiul ştie că vrăjmaşii nu pot să se atingă de viaţa lui. De aceea, El păşeşte liber între ei şi se roagă lui Dumnezeu pentru aceştia.
Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem!

Sfat bun

Inainte de cununie am fost la parintele duhovnic sa ne spovedim. Am primit cateva indrumari, sfaturi si desi nu le-am urmat mereu stiu sigur ca au fost bune.
Am sa relatez aici unul dintre sfaturi. Ne-a invatat parintele: seara sa nu ne culcam certati unul cu altul. Aseara nu eram certati dar eram oarecum amarata pe sotul meu ca intr-o discutie in contradictoriu cu o alta persoana el nu mi-a luat partea, mai mult dupa ce eu am plecat el a ramas cu acea persoana lucru care mi-a dat de inteles ca e de acord cu persoana cu care eu avusesem un schimb de replici taioase nu cu mine. Seara am adormit relativ repede, dar peste noapte m-am trezit de 3 ori de fiecare data visand rau despre sotul meu. Alta data sa imi fie invatatura de minte si sa nu ma mai culc suparata ca imi fac rau doar mie nimanui altcuiva.

marți, 15 aprilie 2014

Despre instinct

Instinctul...ce o fi si asta, eu consider ca e ceva de sus...de la Dumnezeu.
Zilele trecute am citit despre infarct cum sa preintampini, ce sa faci in caz de infarct, cum sa reactionezi. Cand eram fara tratament in Romania, dar dependenta de oxigen aveam des tahicardie. Faceam des febra si atunci inima o lua razna, din instinct ma ridicam in sezut, desi abia stateam, toata ziua mi-o petreceam intinsa in pat, nu dormeam dar altfel nu prea puteam sta, doar cand mancam ma ridicam. Din ce am citit in postarea cu infarctul zice sa stai in sezut si sa astepti sa vina salvarea, nu stiam de acest lucru dar Dumnezeu lucra imi trimitea ganduri, instincte sa ma ridic sa fac un efort daca vreau sa raman in viata. Asta cred eu ca e de fapt instinctul sa faci ceva fara sa fi invatat vreodata de undeva ca asa trebuie facut, deci daca nu am invatat nicaieri, nu am auzit niciodata si totusi facem ceva corect atunci sigur e de la Dumnezeu.

duminică, 13 aprilie 2014

Cum este sa nu auzi?


Pentru cei care sunt nascuti cu acest 'handicap', am pus in ghilimele pentru ca nu sunt ferm convinsa ca asta este, desi de catre cei care sunt 'normali', nascuti cu de toate asa se poate percepe...in fine iar ma abat de la subiect, nu stiu cum e sa fii nascut asa, dar stiu cum este sa ai apoi sa pierzi.
Acum nu va inchipuiti ca sunt surda, ca nu aud deloc, Doamne fereste, nici gand, audiograma mea zice ca percep sunetele joase iar pe cele inalte nu. Defectul e mai mare la urechea dreapta..cred ca trag dreapta ca si la ochelari tot pe dreapta am dioptria mai mare =))
Concret aud dar nu inteleg. Adica, daca nu e liniste mai e alt zgomot pe fundal si omul de langa mine nu vorbeste clar sa deschida bine gura nu inteleg ce zice. Chiar si liniste de ar fi daca omul bombaneste nu deschide larg gura...nu percep cuvinte doar bombaneala. Nu e nevoie sa strigi la mine, asta ma va deranja mai tare si nu ai rezolvat nimic, trebuie doar sa deschizi gura si cred sa vorbesti un pic mai rar, nu asa repede cum fac eu...hmmm cred ca trebuie sa incerc sa ma corectez mai intai pe mine nu? Chiar si oamenii care aud uneori imi zic sa vorbesc mai rar sa ma inteleaga.
Deci concluzia este ca nu e chiar placut sa pierzi ce ai avut, dar trebuie sa te bucuri de ce mai ai. Cu muzica e un pic mai greu ca nu percep toate notele, iar daca e sa vad un film romanesc nu rezist mai mult de 5 maxim 10 minute, caci nervii mei se activeaza instant la starea de neputinta si frustrarile nu ma vor lasa in pace. Nu percep mai nimic din ce e inregistrat ca film pe youtube, prefer sa citesc cat mai pot .

vineri, 11 aprilie 2014

Mereu prezent

Ca vrem ca nu vrem, El Dumnezeu este mereu prezent. Ne lasa sa facem ce vrem, dar daca ii cerem doar un pic ajutorul el ne ajuta...subtil, fara sa ne dam seama, apoi daca suntem mai insistenti si ajutorul e mai mare.
Concret sa intelegeti la ce ma refer. Desi e post is departe de rugaciune, sunt agitata, stresata si chiar de incerc sa citesc un acatist gandurile mele zboara la lucruri pamantesi si nu raman nici macar doua cuvinte in minte din acel acatist, asa ca renunt ca mai mare pacat fac. Pe seara inainte de culcare zic in graba doua rugaciuni si fara sa vreau gandul iar mai zboara la cele lumesti, la stres...pe care singura mi-l provoc. Aseara mi-am adus aminte de perioada de spitalizare, cand eram la inceput aici in Italia. ma simteam rau si cum am mai zis si in alta postare abia de duceam la capat Doamne Iisuse Hristoase miluiestema pe mine roaba ta pacatoasa, nici vorba de alte rugaciuni, dar vorbeam in gandul meu cu Dumnezeu. Pare amuzant poate chiar hilar dar asta faceam. La vremea aceea nu imi dadeam seama dar acu privind in urma realizez ca atunci eram mult mai aproape de El doar cu acea mica rugaciune zisa din suflet si cu acele ganduri, acea convorbire. Aseara cand m-am intins in pat nu reuseam sa adorm (de multa vreme nu mi sa mai intamplat asta-cam de pe vremea cand eram in Romania si ma simteam rau cand nu credeam ca o mai duc mult) desi iau si pastile de liniste care de obicei ma adormeau imediat si dormeam si dusa macar pana pe la 5 dimineata (desi eu de obicei simteam si musca in camera-asta inainte sa iau pastilele de liniste). Si ma gandeam la multe si printre altele ofticata ca nu pot adormi si imi fac ganduri de aiurea ma gandeam la cum eram cand am venit in Italia, si mi-am adus aminte de acel dialog. Aseara mi-am zis in gand Doamne iartama ca cer atat de multe, ca fac planuri fara sa te intreb daca e bine sau nu ce vreau eu, daca am facut bine sau nu ca am luat anumite decizii, facase voia Ta ca oricum Tu esti atotputernic si cum le asezi Tu e cel mai bine, nu doar pentru mine ci pentru toti. Fara sa exagerez dar dup aceste ganduri nu mai stiu nimic, deci am adormit imediat. Ce e oarecum ciudat, amuzant, ca eu ma culc cu capul pe perna desi e un pic mai inalt si peste zi nu stau dreapta si is cam dusa de umeri, par cam cocosata, ei dar in somn unde eu nu ma mai impotriveam, eram in mainile Lui a facut El mai bine, ca imi dau seama ca am dormit langa perna.
 Alt lucru interesant acum vreo 4 seri cred pe la o bucata de noapte parca simteam ca ma sufoc, in gand cand am tresarit din somn zic ei sigur am visat ceva rau, am adormit repede inapoi la fel de scurt ca gandul, apoi nu cred sa fi trecut mult si totusi simteam ca ma sufoc, pun mana la nas...nimic...canula nazala nu era, pun mana pe pat langa mine, iar nimic, cand ma uit jos acolo era, o iau repede o pun in nas dar fara sa imi fac griji si imi continui somnul. Abia la vreo 2 zile mi-am amintit, cand sotul ma intreba de ce nu mai folosesc masca de fata noaptea, si ii ziceam ca e prea uzata si alta identica nu reusim sa gasim, atunci mi-am amintit de intamplarea cu canula nazala. Sotul sa speriat rau a zis ca musai cauta sa imi faca rost de alt masca de frica sa nu se trezeasca cu mine moarta in pat. Eu i-am zis sa nu isi faca griji ca Dumnezeu ma trezeste. Ammai patit si in spital, imi scosesemmasca de pe fata, cine mai stie ce visasem sau cat am stat fara ea, concret e ca la fel ma sufocam cand m-am trezit miam dat seama ca nu am masca pe fata o aveam in mana, mi-am puso repede pe fata si mam cam agitat apoi mam amuzat si m-am gandit 'uite cum ma trezeste Dumnezeu, nu ma lasa El sa ma sufoc'.
Deci fie ca vrem sa constientizam sau nu El e acolo mereu.
Multumesc Doamne ca desi eu sunt asa pacatoasa Tu nu ma uiti si nu ma lasi singura.

luni, 7 aprilie 2014

Creduli....naivi...inocenti?

Creduli....naivi...inocenti?
Zi cum vrei e cam una si aceeasi treaba. Eu..dura, laa prima privire, abordare zici wow parca nu are suflet, ori o fi inghetat, dar de fapt e o masca...care ar trebui sa tina la distanta rauvoitorii. Nu de putine ori mi sa intamplat ca sa fiu luata de fraiera, acum nu stiu daca pot da vina pe cei din jur, in fond eu sunt cea care le ofer pe tava increderea mea, sunt cea care spune ceea ce gandeste nu filtreaza gandurile doar ca sa se puna bine cu lumea, crezand ca oamenilor le place sa fii sincer si ca ei vor fi la randul lor sinceri fata de tine. Ei bine nu prea stau lucrurile asa. Daca te astepti ca cei din jur sa fie corecti cu tine doar pentru ca tu esti corecta esti clar naiva, caci traim intr-o lume nebuna. Ma doare de tine dar mai tare ma doare de mine...cam asa ceva.
Zilele trecute am vazut un concurs unde puteai sa castigi un aparat de curatare a tenului, inlatura pielea moarta...in fine parea bun. Am cautat din pura curiozitate pretul, zic oricum tot ce se da degeaba lumea vrea asa ca sigur se vor inscrie cu sutele daca nu chiar cu miile . Pretul pe masura 150 euro...aoleo...atunci cu atat mai mult fiecare se crede indreptatit sa il castige. Eu vai saraca de mine necajita, deshidratata si plina de piele moarta dupa experienta cu slabitul in exces si ingrasatul si atatea pastile si sa stai 8 luni fara sa iesi din casa...mai ca mi se parea ca as fi cea mai indreptatita sa il primesc (desi e tragere la sorti deci nu se da pe indreptateala ). Azi asa ca fapt divers am dat din nou la concurs sa citesc in fuga cateva comentarii, fiecare se crede indreptatit sa il primeasca si mai napastuit. Sincer atunci (nu ca as fi eu aia buna) mi-am dat seama ca sigur sunt destule persoane care au mai mre nevoie de aparat decat as avea eu. Acu poate va intrebati de ce? Ei uite ca va zic recunosc sunt o lenesa. Cum va ziceam traim intr-o lume nebuna, toti sunt pe fuga, mereu agitati mereu ocupati, dar eu care am stat atata timp, si inca stau, nu fac nimic, doar mananc iau pastile si dorm...in rest pierd vremea, as avea timp berechet sa ma tot masez sa scap de pielea moarta nu as avea nevoie de un aparat care face rapid acest lucru. Asta e pentru cei care nu au timp...si au bani . Ideea e ca ma doare de tine dar mai rau ma doare de mine =)), desi am ajuns la aceasta concluzie ca nu sunt chiar asa indreptatita sa il primesc cum se da pe bafta fiecaruia am ramas in concurs...cine stie norocul prosului(desi nu imi place treaba asta cu noroc, e un zeu si trebuie sa imi scot acest cuvant din limbaj).

Mi-e teama

Mi-e teama...
'Mi-e teama ca nu pot sa spun ce simt' versurile melodiei cantate de Paula Seling. Chiar ce sa facem cand nu putem exprima in cuvinte ceea ce simtim? Cei talentati, artistii se manifesta prin arta, probabil asa dau drumul trairilor, atat negative cat si pozitive si ie opere, picturi, sculpturi, cantece si alte asemeni minunatii. Dar eu...nu am nici un talent, si inauntru e furtuna...dar fara vreun motiv intemeiat, doar temeri.
In fond de cine ma tem? De mine...de judecata de apoi...de faptul ca nu am facut nimic si nici acum nu fac nimic...dar ce sa fac? Stau cu cablul de oxigen dupa mine, cand vorbesc la telefon toti ma luda ca sunt plina de energie, ca vorbesc bine, cum eram eu...dar de fapt nu sunt...cum erau. Sunt plina de temeri desi candva eram barbatoasa.
Si totusi nu gasesc un motiv concret pentru temerile mele. Bun raman singura. Ei si ce daca? Oricum cel care sta cu mine nu trebuie sa ma ingrijeasca in mod deosebit...doar sa fie acolo, cel mult gateste dar as putea manca ceva reincalzit, sau ceva facut pe viteza cat sa nu ma obosesc...si atunci de ce imi e frica? Oxigen am, nu depinde de energie electrica asa cum era in Romania. Imi e ciida pe mine, pe temerile mele, pe ceea ce am devenit...unde mai pui ca intr-o ora iau si 'pastila nebuna' si atunci starea de anxietate se intensifica. Doamne fii alaturi de mine si da-mi ganduri bune, cred ca tot un catel e mai bun decat un om...caci pisicile nu imi plac...ori ma reprofilez si invat sa imi placa pisicile? Vedem...

Frustari

Frustari
De ce oare, de ce oare
Vorbesti tu despre mine?
De ce oare, de ce oare
Ma pui la un loc cu tine?
Sarim cateva versuri cu injurii si continuam
In fata mea nu ai cuvant
Nu ma cunosti deloc
Si habar nu ai cine sunt
Poate ai fi facut ca mine
Cand bateam pe la usi
Poate te-ai fi simtit ca mine
Cand peste tot eram respinsi

Versurile is preluate de la BUG Mafia.
Da azi sunt frustrata, mai ales la aceasta ora cand sunt sub inflienta 'pastilei nebune'. Is satula de oamenii care se dau prieteni cu tine, te trag de limba apoi te sapa. Mie imi place sa joc cu cartile pe fata, is dura, stiu ca am cele mai mari sanse sa pierd din moment ce toate cartile sunt la vedere. Ceilaltii joaca la cacealma, sunt perversi, dar nu stiu un lucru, poate nu stiu ca fiu prieten bun(dovada ca nu am nici un prieten bun), dar nici nu iti doresc sa ma ai ca dusman. Iti bati joc de mine? Nici o problema...ferestete doar sa te intersectezi cu mine cat timp sunt nervoasa caci s-ar putea sa te doara daca iti zic in fata ce cred despre tine. Daca ai avut norocul si nu ai dat peste mine cat is aprinsa...ai scapat, ca deh iert repede...iarta Dumnezeu greseli mari, cine sunt eu sa nu iert oamenilor? Dar sa va dau un sfat asa ca fapt divers, 'roata se intoarce', e mai ceva ca un bumerang, fiecare culege ce a semanat.

Dragostea, e vecina cu ura, e-n vizita la ea

Dragostea, e vecina cu ura, e-n vizita la ea
Citez din verusrile melodiei Vorbe letale- Alessia si Pavel Stratan. superba melodia, superbe versurile, din pucntul meu de vedere. De la dragoste la ura nu e decat un pas. e usor sa ne uram, sa nu ne mai intelegem, mai greu e sa lasam, sa ne calcam pe orgoliu, sa ne acceptam asa cu bune si rele. Teoria buna, practica ma omoara, ce ma fac cu caracterul meu care tot incerc sa il modelez dar nu reusesc, sunt recalcitranta si iute la manie. incerc sa invat LECTIA RABDARII. Profesor pentru mine e Parintele Cleopa Ilie, am vazut un filmulet cu el si era intrebat ce o sa faca generatia care vine din urma cu piedicile care au sa apara si el zice 'Rabdare, rabdare, rabdare...si cand simti ca nu mai poti o iei de la capat, rabdare, rabdare'. Tare imi mai doresc sa invat aceasta lectie dar pentru mine e extrem de dificila, desi incerc sa ma temperez cred ca nu e zi in care sa nu ma fi enervat prea repede, prea din orice, nu am avut rabdare. O sa ma scuz ca pastilele sunt un pic depresive, ca boala te face neputiincios si desi ar trebui sa fii mai ingaduitor esti contrar mai nesuferit. de fapt nu reprosez nimic nimanui desi de cele mai multe ori asa pare, eu sunt cea vinovata, pe mine imi e ciuda si pe neputinta mea.

vineri, 4 aprilie 2014

Cum e cu oxigen?

Hmmm buna intrebare. Cred ca inceputul e mai greu. Ca in orice situatie conteaza tare mult cum stai cu moralul, trebuie sa vezi mereu jumatatea plina a paharului.
Acum, cand am deja 10 luni de cand sunt dependenta de oxigen, vad lucrurile asa: sa ai un cablu bagat in nari e ca si cum ai avea o pereche de ochelari (asta cam au majoritatea si e mai usor de inteles). exact cum cu ochelarii te inveti atat de mult ca uiti ca ii porti asa e si cu oxigenul, te inveti, e ceva normal, nu te deranjeaza nu te doare...face parte din peisaj. Inceputul e mai greu, cel putin pentru mine a fost, dar abia acum privind in urma imi dau seama ca mi-am facut griji degeaba. Trebuie sa fiu bucuroasa de aceasta inventie si sa ma folosesc de ea ca sa imi usurez viata, exact cum ochelarii ii porti ca sa vezi bine, ca sa nu te doara capul, asa si oxigenul il porti sa repiri normal. Ce e drept ca multora nu le sta bine cu ochelari, dar unde mai pui ca acu e la moda sa porti rame cat mai mari, care ies cat mai mult in evidenta, daca acum cativa ani erai considerat 'aragaz cu patru ochi', acum esti 'cool'. Cam asa cred ca va fi si cu canula nazala de la oxigen, acum daca te vede cineva te compatimeste, se uita lung, dar peste cativa ani cred ca au sa fie destui care sa tina canula in nas fara sa aibe nevoie de oxigenoterapie...doar asa ca e 'cool'. Haha atunci eu am sa ma mandresc ca am fost printre cei care am indurat privirile lungi, dar am facut o moda, poate se va numi, moda Lory, hahaha prea tare.