Vedem deseori in filme ca animalele tinute mult timp in custi nu mai vor sa plece nici daca le permiti. Diferite pasari tinute in colivie, se invata cu acel loc, si chiar daca lasi colivia deschisa zboara dar tot acolo se intorc. Acum am ajuns sa le inteleg mai bine. De cand sunt dependenta de oxigenoterapie nu am mai fost independenta, desi de mica eram foarte independenta, descurcareata, am ajuns la 28 ani sa imi fie frica de orice. M-am invatat cu casa, spitalul, sau cel mult sa ies afara dar doar insotita, (doar de mama sai sotul meu). Desi doar la urcat si coborat imi cara insotitorul butelia, la mers prefer sa o agat de caruciorul cu rotile, nu am curaj sa ies singura din casa. O singura data eram nervoasa, si am decis sa ies, mi-am asezat tubul intr-un carucior de carat cumparaturile (sau cum au copiii pentru ghiozdane) si am coborat pe scari usor, doar ca atunci cand am ajuns la parter inainte sa ies din bloc obosisem, aveam si emotii, plus ca vecina de langa mine a iesit in acelasi timp cu mine si fuma (si cum pe mine ma deranjeaza fmul de tigara), colac peste pupaza ca si tubul a cazut de la locul lui sa rasturnat si m-am speriat tare. Vecina a vrut sa ma ajute dar i-am zis sa urce sa il cheme pe sotul meu. Facusem un atac de panica, mai mic...dar nah tot atac de panica e. Mi-am revenit apoi dar am stat doar in fata blocului cateva minute caci apoi a inceput a picura.
Cat timp iau medicatia nu ma risc sa ies, dar sper apoi sa indraznesc sa ies singura caci tare e greu sa depinzi de altcineva. Incerc sa prind curaj vorbind cu alte persoane dependente de oxigenoterapie. Imi scriu ca ies singure din casa, conduc masina, fac cumparaturi, ceea ce imi da incredere sa incerc si eu. La teorie sunt buna, practica ma omoara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu