Imi e dor de familie, de tata si de surori si de fratele meu, de bunica ce ma crescut de cand aveam doar trei luni, de unchi si matusi, de verisori si alti cunoscuti.
Imi e dor de mine, cea din Romania, din vremurile bune, cand eram independenta si mergeam unde vroiam, fara sa depind de un insotitor, si mai presus fara sa depind atat de mult de vreme.
Oxigenoterapia ma transformat, nu ma recunosc, sunt un iepure caruia ii e frica de propria umbra, unde e leul de alta data? Unde e acea persoana neinfricata si luptatoare, optimista si pozitiva?
Am nevoie de ei pentru a vedea daca in prezenta lor pot fi din nou acea persoana.
Viata nu e despre bani, masini scumpe, case imense ci despre dragoste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu