In goana a easta nebuna, numita viata, am fost candva un om ca oricare din acea multime, dar nu aam stiut sa pretuiesc ceea ce am avut.
Azi imi e dor, un dor nebun sa merg pe alei, pe trotuare, sa strabat orasul in lung si in lat, sa merg pe poteci si pe stradute in satul unde am copilarit, pe dealuri si prin padure, sa ma buur de zumzetul insectelor (pe care acum nu il mai simt), sa respir aer curat si frumos parfumat din padure...
Sunt bucuroasa ca inca traiesc, pot merge, desi obosesc repede, ma pot inca bucura de mirosul florilor si al ierbii abia iesite de din zapada, pot auzi glasul mamei si al sotului, si al tutror celor dragi, pot vorbi (si vorbesc mult), sunt foarte norocoasa ca inca SUNT.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu