Dor

Astazi sunt nostalgica, cred ca imi e dor de casa, de tara, de familie mai exact. In curand implinesc 2ani de zile de cand am parasit casa pentru sansa la viata, si cand spun asta nu exagerez deloc, in Romania am fost trimisa acasa sa mor, iar aici in Italia mi sa spus ca ei pot trata boala mea si ca sunt dispusi sa incerce. Usor nu a fost, caci atunci cand m-au vazut doctorii si au primit si rezultatul analizelor au zis clar ca primele 3 zile sunt critice, daca reusesc sa trec de ele e o minune, si minunile sau tot tinut lant de cum am plecat de acasa. Nu ma pot plange ma consider un om norocos, desi acum ca e pe terminate tratamentul si tinand cont ca raman dependenta de oxigenoterapie imi e frica, cred ca sunt dependenta si de medicatie. Trebuie sa lucrezz la partea psihlogica. Cred ca am sa incerc si terapii alternative, trebuie sa testez sa vad ce mi se potriveste.
Imi e dor sa ii vad pe cei dragi ai mei, sa ii strang in brate, desi imi dau seama ca a trecut mult timp, copiii au crescut probabil nici nu ma recunosc, adultii au trecut prin diferite experiente care iau schimbat, timpul a trecut peste toti, sunt evenimente la care nu am participat, dar vreau sa recuperez cumva din timpul pierdut si sa ma reintegrez.
Am emotii, spr sa ma accepte pe mine cea...noua, cu dependenta de oxigenoterapie.