Trecut-au anii...

Trecut-au anii, trecut-au fara rost, ori cu un rost? Sigur au un rost caci toate sunt de sus doar ca noi nu le putem intelege la timp...sau chiar niciodata, dar El stie de ce face asa. Azi m-am trezit cu durere de cap de la oxigen, cred ca a fost reglat cam tare, incerc sa suport durerea ca si asa inghit destule pastile. Vremea e mohorata, unde mai pui ca e si vinerea mare...asa ca pur si simplu imi vine sa plang. Am rasfoit niste fotografii mai vechi si m-a prins melancolia si mai rau. Eu am ramas blocata undeva in ianuarie 2013. De atunci am tot asteptat sa treaca timpul sa primesc o sansa...sansa am primit-o am venit in Italia, am stat inchisa 8 luni fara sa pun piciorul pe pamant, cand a iesit si am calcat pe pamant...mi se parea ca plutesc. Of am primit atat de multe si totusi acum ca vine aceasta mare sarbatoare sunt cam trista ca sunt aici departe printre straini, nu pot participa la denii nici la slujba invierii...dar nici anul trecut nu am participat, eram praf...asteptam sa treaca pastele sa primesc raspunsul la antibiograma...bineinteles ca raspunsul a mai intarziat sa apara din ce imi aduc aminte...iar cand a venit era unul rau...ori poate bun...vorba unui unchi 'tot raul e spre bine' (Dumnezeu sa il aibe in paza ca acus se face anul de cand sa dus...la cele vesnice, 'unde nu este durere nici suspinare nicichin ci viata cea fara de sfarsit').
Azi de dimineata am vorbit cu buni, si ea era oarecum trista, dar mi-a zis ca Dumnezeu e peste tot, si sa nu fiu suparata ca nu am cum ajunge la slujba...