Acesta e titlul unui film vizionat aseara pe youtube.
Cred ca am mai mentionat si alta data ca Dumnezeu imi trimite semne, raspunsuri, mesaje, ei acum iar am simtit acest lucru vizionand acest film.
Am vazut in lista unei amice ca vroia sa i se recomande spre vizualizare o comedie, zic nu ar fi rau sa ma amuz si eu, am cautat filmul pe youtube dar cum era nou de cateva luni aparut pe piata nu am dat de el, am dat totusi alte cautari si printre ele a aparut si acest titlu 'p.s. i love you', parea interesant zic hai sa vedem despre ce e vorba. De la primele secvente am ramas impresionata, tipa-personajul principal-parca eram eu, nu la fizic ci la caracter. Zic wow ce interesant, cand colo dupa ceste prime secvente scrie numele personajelor si incepe filmul propriu zis...el mort, facut cenusa si ea cu cativa prieteni la priveghi...apoi ea tot plimband valiza cu cenusa lui... Sotul murise de tumoare pe creier si ia lasat mai multe mesaje de care ea nu a stiut...si mi-a dat o idee, poate ar trebui sa imi pun si eu lucrurile la punct.
Nimeni nu stie cand vine ceasul, nici ingerii din cer, mor oameni sanatosi, dar eu...si totusi nu ma lasa inima. Asta ar insemna sa capitulez, sa accept ca voi muri...relativ repede...pe cand eu sunt pe campul de lupta, nu am prea multe arme, sunt ca armata lui Stefan impotriva tatarilor, dar asemeni armatei care prin credinta a biruit, sper si eu sa biruiesc. Ce pentru oameni e cu neputinta la Dumnezeu e cu putinta. In fond nu ar fi prima data cand medicii sunt sceptici in privinta inbanzii...ca apoi sa aibe surpize...cel putin cand vine vorba de persoana mea. Eu cred in El si in puterea Lui.
Psihologul care m-a consiliat in timpul spitalizarii mi-a zis sa privesc in prezent, acum imi e bine? Da! Ei atunci maine e ceva indepartat ce conteaza cum va fi maine cand eu azi, acum sunt bine, de fapt sunt cu mult mai bine decat anul trecut pe vremea aceasta, si atunci tot mai speram, de ce nu as spera acum?
Ca planuri mi-am propus sa incerc sa is mai des afara din casa, sa incerc chiar singura sa fac acest lucru, si sa fac din ceea ce anul trecut imi doream dar nu am reusit, sa pun mana pe iarba.
Cand avem TOTUL, ni se pare ca suntem indreptati sa il avem sa fie asa, ba chiar e banal si monoton, cand nu suntem capabili sa facem anumite lucruri ne dam seama ce privilegiati am fost pana atunci.
Da anul trecut cand eram in spital si imi era rau tare de la tratament ziceam daca traiesc am sa implinesc 29 ani, de ziua mea mi-as dori sa pun piciorul pe Pamant si sa ating iarba...ei bine nu a fost sa fie, dar am iesit anul acesta din spital, Pamantul l-am atins, l-am calcat, dar iarba desi firul a dat de vreo luna nu am atinso, am uitat...sunt mai bine, am altfel de vise...planuri...ce tampenie...
Am tot asteptat de cel putin un an (finele lui ianuarie ) sa treaca ziua de azi sa vina cea de maine...care sa imi ofere ce? Ceva nou, ceva bun...altceva, am fost vie dar nu am trait...caci eram prea atenta la a verifica sa treaca timpul, ma gandeam la ce a fost si la ce ar putea sa fie, la ce nu va mai fi...in loc sa ma gandesc la ceea ce am. Am ziua de azi, am clipa aceasta, deci sunt fericita, pana maine e mult, sa ma bucur de ceea ce am acum.
Va iubesc pe toti si va doresc sa deschideti ochii...azi...ACUM. Viata e frumoasa cu bune si rele si trebuie sa o traim bucurosi cat o avem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu