Hai ca o dam pe 'english'.
Nu, nu am murit, inca traiesc, doar ca nu am reusit sa mai public pe blog nimic, m-am limitat la a posta pe facebook. Am sa incerc intr-una din zilele acestea sa copii de pe pagina de facebook sa aduc si aici noutatile..pentru cine e interesat sa citeasca. Ganduri, emotii, imprastiate, lasate ca marturie a mea. Totul a pornit de la a cunoaste persoane cu aceeasi problem, sa impartim, sa facem schimb de experienta da pot zice asa, dar se pare ca pana la aceasta data nu am gasit pe nimeni cu aceeasi afectiune ca a mea, dependenta de oxigen.
Cu boala de plamani cunosc de prin spital sau prin alte persoane cunoscute, medici, voluntari, fosti pacienti care mi-au putut impartasi din experienta lor. Mi-a prins foarte bine. De multe ori mai intreb de unii dintre ei sa vad daca si ei, luand acelasi tratament pe care il iau ei au avut si ei din reactii adverse, si vazand ca 'e normal', dupa cum zic cadrele medicale, iar dupa noi cei bolnavi ' a da, asa ma simteam si eu', sau unori chiar ' o dar si mai rau de atat se poate', incepi sa iti dai seama ca nu esti tu de vina, sunt reactii adverse la pastile, unii le au, altii nu, nici medicii nu au toate raspunsurile, nu pot sti de ce uneori se manifesta anumite reactii adverse alteori nu...zic doar 'e normal'.
Sper in continuare sa reusesc sa gasesc si alti oameni care depind de oxigen si traiesc asa. Sunt curioasa despre cum decurge o zi 'normala' pentru ei...uneori imi mai testez rezistenta si limitele, alteori ma sperii imi e frica de moarte...cand aud cat de usor se poate muri.
Una peste alta, sunt bine, cel putinmai bine decat eram in vara, sau fata de cum eram in Romania sunt cu mult mai bine, si doar faptul ca inca traiesc e bun, foarte bun, practic o minune.
Apropo de minuni, intru ca orice om muritor in nebunia asta ce se cheama ' viata normala', cu agitatie si fuga, desi nu stim incotro fugim, de ce sau de cine...si ne indepartam tot mai mult de Dumnezeu, uitam de El, dar El e mare si bun si nu uita de noi.
Ieri 7 noiembie 2014, am reusit in cele din urma sa ajungem la un doctor care sa vrea sa ne citeasca rezultatul analizei TAC-torace. Aveam emotii mari atat eu cat si sotul, artia lasata in plic, caci analiza a fost platita deci si rezultatul interpretat in scris dar in termeni medicali, nimic concret, adica sa zica ceva concret ai boala x sau y. Aflam de la dr ca de fapt a fost bolnav de tb dar sa autovindecat, totusi in prezent sunt niste noduli pe plaman dar nu sunt de natura tb nici cancer asa cum ne temeam noi. Sunt plasati in partea superioara deci durerile clar nu au cum fi de la acei noduli, cel mai probabil vin de la stomac...deci continuam cu investigatiile. Ceea ce ne-a lasat msca a fost sa auzim ca a fost bolnav si sa autovindecat, pai cum cand nici nu am stiut vreodata sa fie bolnav, cand niciodata nu a luat nici o pastila de tb, cum sa se vindece? Ei asta e singurul raspuns plauzibil e Dumnezeu si minunile Lui. I-am spus dr ca sotul nu a luat niciodata medicamente de tb deci ca nu avea cum sa se vindece, el a zis ca ne crede si ca nu e vindecat de pastile ci organismul fiind sanatos a omorat bacteria fara sa fie nevoie sa i se administreze pastile. Wow deci asta da veste soc, am ramas amandoi foarte impresionati, mi-am facut o cruce mare cand am iesit din spital si am zis catre sotul meu 'slava bunului Dumnezeu ca nu e nimic, se vede cat de mult te iubeste pe tine, caci a facut asa o minune'.
In practica dr e rezervat, si oarecum impresionat, speriat si a zis ca in urmatoarele 3 luni daca are vreun simptom de tb sa mearga urgent la spital daca e bine sa revina peste 3 luni sa repete analiza de TAC, sa vedem acei noduli ce mai fac.
